Stela Popescu: o figură emblematică a teatrului și cinematografiei românești

Anul acesta am fi sărbătorit 89 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai îndrăgite actrițe ale României, Stela Popescu care ne-a părăsit în data de 23 noiembrie 2017.

Cu o carieră impresionantă de aproape șase decenii, în care a interpretat roluri memorabile pe scenă și în filme, și a oferit spectacole de excepție în teatrul radiofonic și televiziune, marea actriță, mereu surâzătoare și pregătită să ne încânte cu o scenetă care să ne aducă zâmbetul pe buze și să ne ofere momente de relaxare.

Stela Popescu suferea de o boală necunoscută publicului, care a contribuit la tragicul său sfârșit. În cartea sa de bucate, ea a dezvăluit că avea diabet și că nu înțelegea cum a ajuns să dezvolte această afecțiune „păcătoasă”.

„Apropo de dulce. Cum naiba oi fi având eu diabet, când n-am abuzat niciodată de dulce? Cică nu numai de la prăjiturele se declanșează «măgarul». Dacă-i vorba de grăsimi, apoi ele sunt sigur vinovate, căci peste o felie de pâine neagră unsă cu untură (de gâscă, rață, porc) și presărată cu sare și puțină boia pe deasupra nu trece nimic", scria Stela Popescu în cartea „Gătește moldovenește cu Stela Popescu".

La ultima sa apariție publică, Stela Popescu părea vizibil afectată și prezenta semne caracteristice unui accident vascular cerebral. Cu trei zile înainte de a muri, actrița a participat la un eveniment unde a fost premiată pentru întreaga sa carieră. Când a urcat pe scenă pentru a-și ridica premiul, era confuză și a avut un discurs incoerent, un moment care ar fi trebuit să alarmeze pe toată lumea. Din păcate, nimeni nu a suspectat gravitatea situației. Dacă cei prezenți ar fi realizat că suferise un atac vascular cerebral și ar fi chemat ambulanța, actrița ar fi avut șanse să supraviețuiască.

Născută la data de 21 decembrie 1935, in Orhei, Basarabia, intr-o familie de invatatori, Stela Popescu a avut parte de o copilărie zbuciumată. Invazia sovietică din 1940 a adus primele umbre în viața sa, când familia sa a fost nevoită să se refugieze în România. Acestea erau vremuri în care inocența copilăriei i-a fost furată, iar viitorul părea incert și înfricoșător.

Tragedia nu s-a oprit aici. La doar câțiva ani după refugiere, tatăl său a fost deportat în Siberia, iar familia a rămas fără sprijinul său. Aceasta a fost o lovitură devastatoare pentru tânăra Stela, care și-a văzut familia destrămată și a fost nevoită să învețe ce înseamnă durerea pierderii de la o vârstă fragedă. Dar aceste momente nu au frânt spiritul său puternic, dimpotrivă, au întărit-o și i-au dat o determinare de nezdruncinat de a-și croi un drum în viață.

Pe măsură ce urca treptele succesului, viața personală nu i-a fost lipsită de încercări. Moartea mamei sale a fost un alt moment dificil care a lăsat un gol profund în sufletul său, iar relațiile personale nu au fost întotdeauna ferite de dificultăți și provocări.

În spatele strălucirii și al aplauzelor, Stela Popescu a trăit și momente de singurătate și durere. Pierderea partenerului său de viață, Puiu Maximilian, în 1998, a fost una dintre cele mai mari suferințe pe care le-a îndurat. Puiu Maximilian nu a fost doar soțul ei, ci și partenerul său creativ, alături de care a construit numeroase spectacole de succes. Moartea sa a lăsat un gol imens, dar Stela a continuat să lucreze, să creeze și să își încânte publicul, găsindu-și alinarea în arta sa.

În 1956, Stela Popescu a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, în paralel susținând spectacole de teatru. După absolvire, a fost repartizată la Teatrul din Brașov, unde a avut un ritm impresionant de până la 400 de spectacole pe an. Din 1963, a jucat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București și ulterior s-a alăturat Teatrului de Comedie. Tot în 1963, a început o colaborare de lungă durată cu Radiodifuziunea Română, urmată mai târziu de colaborarea cu Televiziunea Română.

Pe 7 februarie 2004, a fost decorată de către președintele României cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - Arta Spectacolului, "în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ puse în slujba artei scenice și a spectacolului". Pe 10 septembrie 2013, Regele Mihai I i-a conferit, prin intermediul fiicei sale, Principesa Margareta, decorația „Nihil Sine Deo”. Pe 1 iunie 2017, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Brașovului, orașul unde a urmat școala și facultatea și unde a susținut 400 de spectacole. Cu ocazia aceasta, Stela Popescu a declarat că "dacă în piept ai o inimă ce tot arde, rămâi tânăr și la 90 de ani".

E greu si poate nedrept sa o descriem pe regretata actrita Stela Popescu in doar cateva cuvinte. Am adunat însă câteva invataminte, sfaturi și idei de la celebra actriță:

Viață e prea scurtă...

"Dacă nu aș fi reușit în actorie, aș fi făcut altceva, nu m-aș fi încăpățânat. Aș fi făcut design de exemplu, costume de teatru.Aș face o mie de lucruri, păcat că viață e prea scurtă."

Despre dragoste...

"Am fost foarte pătimașă în amor, dar fără să devin bolnav de posesivă. Tocmai de asta nu m-am frământat nopțile, gândindu-mă cine vrea să-mi fure bărbatul"

Despre succes...

"Am avut noroc de mică, să mă cunoască lumea și să mă aprecieze: "Uite-o pe Stela!". Și când lumea te știe și-ți zâmbește de dimineață, cum să te duci într-o țară unde nu se uită nimeni la ține, nici cu coadă privirii măcar?"

Despre frumusețe...

"Dacă faci pe frumoasă, nu câștigi nimic. Când frumusețea nu e căptușită de inteligență și talent, în actorie nu are nicio valoare. Trebuie să dovedești că ești capabilă și interesantă"

Citește mai multe idei de la regretata artista aici

Astăzi, când ne gândim la Stela Popescu, ne amintim de râsul ei inconfundabil, de talentul său uriaș și de impactul său asupra culturii românești. Dar este important să nu uităm nici de lupta sa interioară, de momentele de încercare care i-au modelat caracterul și care au făcut ca realizările sale să fie și mai impresionante. Stela Popescu nu a fost doar o actriță excepțională, ci și un simbol al rezilienței umane, o dovadă vie că, indiferent de cât de întunecate sunt vremurile, lumina interioară poate triumfa întotdeauna.