Simona Halep, primele declarații după ce a fost suspendată patru ani pentru dopaj: „Sunt șocată și extrem de dezamăgită”

13 sept. 2023, 07:31
Sursa foto: YouTube Stirile TVR Online
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Simona Halep a fost suspendată pentru dopaj timp de patru ani, iar declarațiile tenismenei nu au încetat nici ele să apară. Care este mesajul pe care l-a postat în mediul online.

Simona Halep, primele declarații după suspendarea pentru dopaj

 Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis a luat o decizie șocantă în ceea ce o privește pe Simona Halep. Tenismena a fost suspendată timp de patru ani pentru dopaj, iar la scurt timp după aceea, ea a postat un mesaj în mediul online despre cele întâmplate.

În anul 2022 la US Open, sportiva noastră a primit primele acuzații de dopaj în urma unor teste pe care le-a avut, iar la câteva luni distanță a trecut prin aceeași situație. În urmă cu doar câteva ore, ITIA a anunțat că tenismena este suspendată din această cauză, dar având în vedere că decizia nu este una finală, are drept la apel. Așadar, lupta ei în acest sens nu a ajuns la final și și-a liniștit fanii spunând clar că va face tot ceea ce ține de ea pentru a o scoate la capăt.

Pentru Simona Halep, ultimul an din cariera sa a fost unul foarte greu, iar lupta ei continuă, după cum chiar aceasta a spus la începutul mesajului postat pe internet. Și-a dedicat toată viața tenisului, știe regulile și le-a respectat mereu, fără a consuma în mod intenționat sau conștient substanțe interzise, motiv pentru care refuză decizia de suspendare pentru patru ani.

„Astăzi, un tribunal din cadrul Agenției Internaționale pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat o decizie provizorie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai greu meci din viața mea și, din păcate, lupta mea continuă. Mi-am dedicat viața tenisului. lau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru și mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, în mod conștient sau intenționat, vreo substanță interzisă. Am refuzat să accept decizia de suspendare pentru patru ani si am contestat-o potrivit prevederilor legale.
Într-o decizie de 126 de pagini, tribunalul a admis ambele acuzații aduse de ITIA- un test de urină pozitiv pentru o substanță interzisă și o Încălcare a Programului de Pașaport Biologic (ABP). Reprezentanții mei și cu mine am prezentat ITIA și tribunalului dovezi convingătoare în sprijinul apărării mele și am formulat mai multe întrebări legitime cu privire la concluziile la care s-a ajuns în legătură cu dosarul ABP. Deși sunt recunoscătoare să am în sfârșit un deznodământ în fata unui tribunal, după numeroase întârzieri nefondate și cu sentimentul de a trăi în purgatoriu timp de peste un an, sunt șocata și extrem de dezamăgită de decizia acestui tribunal., a transmis Simona Halep, în mediul online.

Simona Halep este dezamăgită profund și, în același timp, șocată de decizia luată de ITIA, dar recunoscătoare că are un deznodământ în fața unui tribunal. Deși este un moment greu din cariera sa, nu va renunța atât de ușor, iar faptul că toți cei dragi îi sunt alături, o ajută enorm.



”Cred într-un sport curat și, în aproape două decenii ca jucător profesionist de tenis, de-a lungul a sute de turnee și două titluri de Grand Slam, am fost supusă la peste 200 de teste de sânge și urina pentru a verifica dacă există substanțe interzise- toate au fost negative, până la 29 august 2022. Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele de încredere și a fizioterapeutului, am revizuit suplimentele nutritive. Niciunul dintre ingredientele enumerate pe aceste noi suplimente nu includea substanțe interzise, însă acum știm- și tribunalul a fost de acord- că unul dintre ele era contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul meu inițial pozitiv până în prima parte a anului 2023, toate rezultatele fiind negative. În ciuda acestor dovezi, ITIA a adus o acuzație ABP numai după ce grupul său de experți a aflat identitatea mea, ceea ce a făcut ca doi din trei experți să îți schimbe brusc opinia în favoarea acuzațiilor ITIA.
ITIA s-a bazat exclusiv pe opiniile acestor experți care au analizat doar parametrii mei sanguini- care s-au menținut timp de peste 10 ani în același interval. Acest grup de experți a ignorat faptul că nicio substanță interzisă nu a fost găsită vreodată în probele mele de sânge sau de urină, cu singura excepție a unui test pozitiv din 29 august pentru roxadustat, care era prezent la un nivel extrem de scăzut și care, daca luăm în considerare testul meu negativ făcut cu trei zile înainte de testul pozitiv, ar fi putut fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat.
Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-am primit din partea familiei mele, a prietenilor și a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele în fața acestor acuzații false și pentru a mă întoarce pe teren. Intenționez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză.- Simona”, a mai scris ea.


Citeste si