Sabin Bălașa, pictorul familiei Ceaușescu. Viața artistică a „moldoveanului de origine oltean”
Marele pictor român Sabin Bălașa a fost o gură de aer proaspăt pentru arta din România și nu doar. Artistul era obsedat să inițieze o mare renaștere artistică și culturală. Renașterea pe care visa Sabin Bălașa să o inițieze înflorise deja în momentul în care a luat pensula în mână. Sabin Bălașa, fost pictor de curte al Ceaușeștilor, a fost pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român.
Sabin Bălașa - copilul. Primele începuturi ale marelui maestru
Sabin Bălașa s-a născut la data de 17 iunie 1932 în Dobriceni, Oltenia. Provenea dintr-o familie în care tatăl era preot, iar mama sa, învățătoare. Artistul a făcut școala la Craiova, după care la București. S-a îndrăgostit de Italia după ce a vizitat-o de mai multe ori în cadrul mai multor concursuri.
În anul 1955 a absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, București, România, iar în anul 1965, cursurile Academiei de Limbă și Cultură Italiană Siena. Un an mai târziu, în anul 1966, Sabin Bălașa a urmat cursurile Academiei de Pictură din Perugia.
Din anul 1955, tânărul artist a participat la mai multe concursuri de stat şi la manifestări de artă românească peste hotare, printre care ''Dicţionarului artiştilor români contemporani'' (Ed. Meridiane, 1976): Moscova (1958); Varşovia (1955 - Festivalul mondial al tineretului); Paris (1961 - Bienala tineretului), Damasc, Alexandria; Torino, Roma, Titograd (1965, 1969, 1970); Cagnes sur Mer (1970 - Festival internaţional de pictură); Tel Aviv (1972); Sofia (1974).
Citește și:
> Avalanșă în Munții Rodnei. Un turist străin a murit, iar alți doi au scăpat cu viață
> BCR a lansat un nou serviciu. Plata prin telefon, fără a utiliza codul IBAN
Sabin Bălașa s-a bucurat și de o serie de expoziţii personale atât în ţară (Cluj Napoca - 1980, Bucureşti - 1982, 1992) cât şi peste hotare (Roma - 1978, 1980; Stockholm - 1982; Kerkera, Grecia - 1985; Moscova, Tbilisi, Georgia - 1988; Israel - 1994), potrivit ''Whos Who în România 2002'' (Pegasus Press, Bucureşti, 2002).
Picturile sale se regăsesc în muzeele de peste hotare și în colecții private
Artistul român a fost apreciat pe parcursul carierei sale prin diverse titluri, premii, printre care: Medalia de Aur la Concursul European de Pictură (Pescara, Italia -1965), Medalia de Aur, Accademia d'Italia (Salsomaggiore, Italia - 1980), Diploma de Maestro di Pittura ''Honoris Causa'' şi ''Statue of Victory'', Premiul pentru Cultură (Salsomaggiore, Italia - 1983), Cavaler al Artelor, Accademia Bedriacense (Calvatone, Italia - 1985), Palma d'Oro d'Europa, Accademia Europa (Italia, 1986), Doctor Onorific, University Foundation, the Marquis Giuseppe Sciluna (SUA, 1988), Medalia de bronz ''A. Einstein'', International Academy Foundation (SUA - 1989).
Citește și:
> Mats Hummels pleacă, Nuri Sahin devine antrenor la Dortmund
> Accident grav în Capitală: Pieton accidentat de ambulanță, șoferul alcoolizat
> Dumitru Buzatu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui
O altă pasiune a artistului a fost și pictura murală. Sabin Bălașa și-a lăsat amprenta și în acest unghi al artei plastice. Renumitele compoziţii care înfrumusețează Sala Paşilor Pierduţi din cadrul Universităţii ''Al. I. Cuza'' din Iaşi, intitulate ''Elogiul tinereţii'', sunt în număr de 19 şi acoperă aproximativ 300 metri pătraţi.
Picturile au fost realizate între anii 1968-1978 şi redau sufletul, tinereţea, istoria şi poezia poporului român. Printre lucrările din Sala Paşilor Pierduţi se mai regăsesc și: "Aspiraţie", "Amfiteatru", "Generaţii", "Triumful vieţii", "Dezastrul atomic", "Icar", "Prometeu", "Exodul spre lumină", "Ştefan cel Mare", "Moldova" şi "Luceafărul" (pictură triptică).
Picturile artistului român se regăsesc astăzi și în afara hotarelor țării. Acestea se află în muzee şi în colecţii private din Italia, Franţa, Suedia, Germania, SUA, Israel, Norvegia, Canada, Australia.
Citește și:
> Coreea de Nord se pregătește de război. Kim Jong Un: „Devine realitate din cauza SUA”
> Incendiu în zona Piața Muncii din Capitală: 6 persoane au necesitat îngrijiri medicale
> Explozie puternică, urmată de un incendiu, într-o casă din Sectorul 5 al Capitalei
Printre cele mai cunoscute picturi ale sale, se numără: "Tinereţe", "Solemnitate", "Orgoliul", "Exodus", "Luntraşul", "Luceafărul", "Himera", "Miracol", "Seniorii", "Atlantida", "Dimineaţa planetei", "Comete", "Icarus", ''Melcii astrali'', ''Lacul misterelor'', ''Alai lunar'', ''Ultimii oameni'', ''Fiicele Terrei'', ''Vedere prin fereastra atelierului'', ''Oamenii fiară''. De asemenea, Sabin Bălașa a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al Uniunii Cineaştilor.
Ultimele expoziții ale artistului Sabin Bălașa
Sabin Bălașa a avut o dragoste aparte față de Iași, unde în anii 1968-1978 a realizat celebre picturi murale care au dat un farmec aparte Sălii Pașilor Pierduți a Universității Al. I. Cuza. Pictorul spune a mereu că la Iași mereu se simte ca acasă. De cele mai multe ori, artistul român glumea spunând că este "moldovean de origine oltean".
Citește și:
> Încă un avocat de-al lui Cornel Dinicu abandonează cazul
> Accident pe Centura Capitalei: o persoană a murit, traficul e blocat
> Cine este Vlad Huidu de la America Express. Cum a cunoscut-o pe Giulia Anghelescu
Talentul său și dragostea față de culorile de pe pânză au făcut ca marii colecționari din România, din Europa și SUA să vâneze lucrările artistului. Puternicii epocii i-au comandat și i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceaușescu. Sabin Bălașa nu a pictat niciodată tractoare, ciocane și seceri, astfel opera sa fiind departe de curentul comunismului. Artistul a stârnit și invidie, deoarece lucrările sale erau vândute cu prețuri mult mai mari față de lucrările clasicilor români.
Ultimele expoziţii personale ale marelui artist român au avut loc pe data de 21 iunie 2002, în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii ''Al. I. Cuza'' din Iaşi şi pe data de 28 octombrie 2005, la Cercul Militar din Bucureşti. Cu această ocazie, criticul de artă Jean Valentin Ciucă a declarat că ''tablourile lui Sabin Bălaşa nu sunt altceva decât revelaţii bazate pe miracolul realităţii, adevărate aventuri ale spiritului''. Sabin Bălaşa a afirmat că pentru el arta este o viziune, un act de generozitate şi o mare putere de a iubi.
Citește și:
> Ce ajutoare trimite România în Fâșia Gaza. Lista pregătită de DSP
''În viaţă, la fel ca şi în artă, îmi urmez propriul drum, îmi perpetuez visul şi îi ajut pe alţii să şi-l descopere pe al lor. Trăiesc pentru a crea. Arta mea este energie pozitivă'', declara artistul.
Pictorul Sabin Bălaşa s-a stins din viață pe data de 1 aprilie 2008, la Spitalul Sfânta Maria din Capitală. Acesta a decedat din cauza afecțiunii cancerului pulmonar. Artistul român a fost înmormântat în cimitirul Eternitatea din Iaşi, pe data de 5 aprilie 2008, în orașul în care pictorul s-a simțit mereu ca acasă și a avut o legătură sufletească unică cu acest oraș românesc.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.