România ocupă locul 32 în clasamentul mondial al fericirii pentru anul 2024
România se situează pe locul 32 în Raportul Mondial al Fericirii pentru anul 2024, coborând cu opt poziții față de anul precedent. În ciuda acestei scăderi în clasament, tinerii români se numără printre cei mai fericiți la nivel global, ocupând locul 8 în categoria lor de vârstă.
Raportul, publicat anual în concordanță cu Ziua Internațională a Fericirii a ONU, evidențiază Finlanda ca fiind țara cu cei mai fericiți locuitori pentru al șaptelea an consecutiv. Clasamentul include 143 de țări și se bazează pe evaluări ale calității vieții cetățenilor în ultimii trei ani, luând în considerare factori precum PIB-ul pe cap de locuitor, sprijinul social, speranța de viață sănătoasă, libertatea, generozitatea și percepția corupției.
Țările nordice continuă să domine topul, cu Danemarca, Islanda, Suedia și Norvegia ocupând poziții fruntașe. În contrast, Statele Unite au părăsit pentru prima dată top 20 de la înființarea raportului în 2012, în parte datorită scăderii nivelului de fericire în rândul tinerilor.
Citește și:
> România, pe locul 9 în UE la votul pentru europarlamentare 2024
> Irina Begu se oprește în optimi la WTA Roma
> Orașele din România incluse în topul celor mai sigure locuri din lume. Ce loc ocupă Bucureștiul
Raportul din acest an a introdus un clasament separat pe grupe de vârstă, relevând diferențe semnificative între generații. În timp ce în unele regiuni, tinerii sunt mai fericiți decât seniorii, în America de Nord s-a observat o scădere alarmantă a fericirii în rândul tinerilor.
La nivel global, tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani au raportat o satisfacție mai mare a vieții decât seniorii, cu excepția Americii de Nord și a unor regiuni din Europa de Vest și Orientul Mijlociu. În Europa Centrală și de Est, tinerii au înregistrat un nivel de fericire semnificativ mai mare decât cel al bătrânilor.
Afganistanul rămâne la coada clasamentului, fiind desemnată cea mai nefericită țară din lume, alături de Liban, Lesotho, Sierra Leone și Congo.
Raportul Mondial al Fericirii este un parteneriat între Gallup, Oxford Wellbeing Research Centre, Rețeaua de soluții pentru dezvoltare durabilă a ONU și un comitet editorial, și se bazează pe datele sondajului Gallup World Poll.
Citește și:
> Sat din România, în topul unui clasament dedicat turismului rural. Devansează două sate elvețiene