Puya și Melinda, adevăratul motiv pentru care au refuzat cazarea dată de Irina Fodor: „Dacă tot am vorbit cu...”
Pentru prima dată în istoria emisiunii America Express una dintre echipele participante refuză cazarea oferită de către prezentatoare. Este vorba despre cea formată din Puya și Melinda. Cei doi au preferat să facă acest gest, iar mai apoi au și povestit de ce anume au crezut că este mult mai bine așa pentru ei.
De ce au refuzat Puya și Melinda cazarea
Emisiunea America Express îi pune pe concurenți, din prima ediție până în ultima, în tot felul de situații care mai de care mai ciudate, dar unul dintre cele mai grele lucruri pe care aceștia le au de făcut în afară de autostop este căutarea de cazare. Cei mai puțini norocoși dintre ei, care nu se califică pentru jocurile de imunitate, care ajung ultimii la Irina Fodor, sunt nevoiți să își caute singuri un loc în care să rămână peste noapte.
Având în vedere zonele periculoase în care au ajuns, căutarea de cazare a fost și mai complicată sezonul acesta. Astfel, seara trecută, toată lumea a rămas mască în clipa în care Puya și Melinda au refuzat să se cazeze unde li s-a oferit din partea prezentatorei, ci au preferat să apeleze la omul cu care vorbiseră dinainte despre acest lucru și care a fost foarte entuziasmat să le întindă o mână de ajutor.
Citește și:
> Eliminare total neașteaptată la America Express: „Această pereche ne-a întrecut orice așteptare”
> Puya, ajutat de preot să își facă o relație serioasă: „M-am dus să mă spovedesc și...”
Deși cei doi soți ar fi putut să se odihnească în locul oferit de Irina Fodor, mai ales că au ajuns printre primii la ea, deși nu se așteptau, ei au ales să rămână la Gabriel, pentru că i-au promis acestuia, după ce el s-a entuziasmat să facă parte din frumoasa lor aventură din Mexic.
„Am zis să mergem cu Gabriel, totuși, să nu mergem la cazare. Era entuziasmat că participă la emisiune, că ne ajută”, a zis Puya, la America Express.
Melinda a zis și ea faptul că au vorbit cu bărbatul respectiv și având în vedere că s-a oferit să le întindă o mână de ajutor la nevoie, nu era deloc frumos din partea lor să nu meargă, deși le era mai ușor pe calea acesta.
„Eram siguri că nu ne calificăm la joc, el ne aștepta și am zis că dacă tot am vorbit cu omul să mergem la el”, a zis Melinda, mai apoi.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.