Polițiștii protestează la Ministerul Finanțelor. Președinte SNPPC: „5% este o mizerie”
Polițiștii din țară au anunțat că ies în stradă și vor protesta la Ministerul Finanțelor până când nemulțumirile acestora nu vor fi auzite și luate în calcul.
Polițiștii sunt gata de un nou val de proteste pe termen nelimitat
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a anunțat că luni, de la ora 13:00, organizează un protest la Ministerul Finanţelor.
Sindicaliştii se declară nemulțumiți de nivelul de salarizare și de noile măsuri fiscal-bugetare. Aceștia spun că nu mai pot îndura o asemenea bătaie de joc.
”5% este o mizerie vă spun direct. 5% promis din acea ordonanță care circulă neasumată pe rețele înseamnă că polițistul debutant, de la care dumneavoastră, cetățeanul român, pe bună dreptate, aveți pretenția să furnizeze ordin epublică de calitate, va fi menținut cu acest 5%, undeva la 30-40 de lei pe brut, peste salariul minim pe economie.
Deci, dumneavoastraă trebuie să beneficiați de servicii de calitate de la un poițist plătit cu 30 de lei mai mult decât este salariul minim pe economie, ceea ce este o mizerie și o bătaie de joc”, a declarat Vasile Zelca, președintele SNPPC.
De asemenea, sindicaliștii sunt gata să protesteze până când revendicările lor nu vor fi rezolvate, deoarece nu mai cred în promisiuni de doi bani și își doresc schimbări. SNPPC îi îndeamnă pe toți să se alăture protestului pentru a reuși să obțină ceea ce și-au propus.
Citește și:
”SNPPC dă startul protestelor polițiștilor, personalului contractual si pensionarilor polițiști
LUNI 11.12.2023 ora 13.00 va așteptăm la protest la Ministerul de Finanțe
Unitatea și solidaritatea trebuie să invingă! Guvernul a aruncat "pe piață" proiectul de OUG pe masuri fiscal-bugetare, care prevede doar 5% pentru bugetari, implicit pentru MAI. O bătaie de joc de genul " Nicule, mai dă-le mă 100 de lei!"
Polițiști debutanți vor fi umiliți fiind plasati 30-40 lei peste viitorul salariu minim. Pentru polițiștii aflați in prag de pensie, încă o abureală de doi bani. Nu mai spunem de umilirea continuă a personalului contractual.
Luni, marti, miercuri, joi, vom ieși in stradă. Am notificat deja pentru MAI, Finante, Muncă și Guvern. MOBILIZAȚI-VĂ!
Luati legătura cu liderii teritoriali și veniți la protest”, se arată în comunicatul SPPC.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.