Peste 200 de urși din România vor fi împușcați. Academia Română a avizat decizia
În jur de 200 de urși din pădurile României urmează să fie împușcați, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. Decizia a fost avizată de Academia Română.
Zeci de urși din România vor fi împușcați
Academia Română a avizat decizia de a împușca peste 200 de urși din pădurile României. Această decizie a venit după ce şeful de la Mediu a declarat că este șocat de numărul de urși care au atacat curțile românilor și numărul de mesaje pe care le-a primit de la familii ale căror animale au fost ucise de urşi.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat că de curând Academia Română le-a comunicat decizia care a fost luată în urma situațiilor cu urșii. Ministrul a menționat că nu vrea să intre într-o negociere sau dezbatere cu specialiștii de la Academia Română.
"De foarte puțin timp, Academia Română ne-a comunicat punctul lor de vedere. Cred că cea mai importantă chestiune se referă la cota în sine.
Cu alte cuvinte, Academia Română consideră că un număr de 140 de exemplare pentru cota de prevenție și 80 de exemplare pentru cota de intervenție ar trebui să fie suficiente.
Din acest motiv, eu nu-mi propun să intru într-o negociere sau într-o dezbatere cu specialiștii Academiei Române.
Voi lua de bună această cifră și am solicitat angajaților Ministerului Mediului, având în vedere că există conflicte aproape zilnice între urs și om, având în vedere că sunt județe extrem de afectate de aceste conflicte, fie că discutăm despre pagube însemnate în gospodăriile oamenilor, fie că vorbim despre pierderea de vieți omenești", a explicat ministrul Mircea Fechet.
Mai bine de un an, oamenii care locuiesc în apropiere de păduri și munți sunt pur și simplu terorizați de urșii care ies din habitatul lor pentru a găsi de mâncare. Animalele au ajuns să atace în plină zi oameni, să intre în gospodării, să omoare animale și să provoace pagube materiale serioase.
Citește și:
> Aproape 1.000 de urși ar putea fi uciși, după ce tot mai mulți au coborât la câmpie și atacă
> Alte peste 200 de blocuri din Capitală au rămas fără apă caldă și căldură
Ba mai mult, urșii au ajuns și pe drumurile principale pe unde circulă anual zeci de mii de turiști. Aceștia nu rămân indiferenți față de animăluțele care îi privesc cu atenție și le aruncă mâncare, astfel, încurajându-i să cerșească tot mai mult și să înainteze spre localitățile populate de oameni.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.