Noi reguli pentru vânzarea bijuteriilor. Detalii despre noul proiect inițiat de ANPC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor(ANPC) vrea noi reguli pentru vânzarea bijuteriilor. Instituția a iniţiat un nou proiect cu ajutorul căruia consumatorii să fie mult mai bine informaţi în ceea ce priveşte valoarea, dar şi cantitatea obiectelor din metale şi pietre preţioase.
„În urma desfăşurării unor acţiuni de verificare a modului în care este respectată legislaţia în vigoare la comercializarea obiectelor din metale şi pietre preţioase, Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană din cadrul ANPC a propus emiterea unei reglementări suplimentare a modului de informare a consumatorilor, la momentului achiziţiei unor astfel de obiecte, urmând a fi precizate, pe etichetă, greutatea metalului preţios şi greutatea pietrei/pietrelor montate pentru fiecare obiect aflat la comercializare pe piaţa naţională”, se precizează în comunicat.
Vânzătorii ar putea fi obligați să informeze clienții care cumpără bijuterii de greutatea materialului prețios și a pietrelor montate. Sunt amănunte care trebuie să existe pe etichete așa încât consumatorii să cumpere în cunoștință de cauză.
Citește și:
> Noi reguli pentru vânzarea jucăriilor. Acestea vor avea nevoie de un „paşaport” digital
> Statul vrea taxe mai mari și reguli mai dure pentru industria iluziilor
> 5 întrebări pe care să le adresezi atunci când cumperi o mașină la mâna a doua
Totul a pornit de la un control ANPC în urma căruia s-a constatat că în cazul vânzării la gram, prețul final rezultat includea și piatra sau pietrele, care, prețioase sau nu, ajung să fie cumpărate la preț de aur.
Acum, susțin inspectorii ANPC, informațiile sunt incomplete în sensul în care nu există detalii clare despre greutatea metalului prețios sau a pietrelor.
„Având în vedere atribuţiile ANPC, de supraveghere şi control a pieţei, precum şi de informare corectă a consumatorilor, considerăm că este imperios necesar adoptarea acestui act normativ pentru informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor, tocmai în scopul protejării drepturilor acestora, la momentul achiziţiei unui obiect confecţionat din metal preţios, având montate pietre (preţioase sau nu)”, se mai precizează în comunicat.
Citește și:
> Noi reguli pentru chiriașii din România. Ce amenzi riscă proprietarii
> Noi reguli pentru românii care trec frontiera însoțiți de minori
> Reguli noi în restaurante din 15 martie. Ce trebuie să știe patronii, dar și clienții
- Proiectul inițial de ANPC este în dezbatere public.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.