Miting pro-Palestina la București. Autoritățile au întărit securitatea la mai multe obiective din Capitală

20 oct. 2023, 09:37
politie politist
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Un miting de solidaritate pentru poporul palestinian va avea loc sâmbătă, în Piața Universității. Autoritățile au sporit măsurile de securitate pentru mai multe obiective din Bucureşti.

Miting pro-Palestina în centrul Capitalei

“Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 16:00 la ora 18:00 în Piața Universității, denunțăm complicitatea la crimele comise de Israel împotriva poporului palestinian - în special asupra celor peste două milioane dintre ei supuși blocade ilegale și genocidului în Ghetoul Gaza”, precizează Asociația Comunității Palestiniene din România, cea care organizează acest miting. 

Autoritățile din Capitală au luat măsuri pentru a spori securitatea la mai multe obiective din Capitală. Oamenii nu ar trebui să intre în panică și să se alarmeze din această cauză, deoarece autoritățile au luat doar măsuri de precauție.

Ba mai mult, astfel de măsuri au fost luate în mai multe țări din Europa și nu doar. Vorbim deci de o decizie normală în astfel de situații.

În România, sistemul național de alertă terorist este la gradul albastru, al doilea ca intensitate și neschimbat încă din momentul în care a fost instituit acest sistem. 

Mai multe obiective din București sunt păzite mai bine tocmai pentru că autoritățile vor să evite situații tragice prin care au trecut alte state, precum mișcările violente, proteste, atentate.

Ambasadele, Teatrul Evreiesc de Stat, Cimitirul Evreiesc, Complexul Educațional Laude-Reut, Sinagoga Mare sau Templul Coral sunt doar câteva dintre obiectivele evreiești și palestiniene care sunt monitorizate mai atent de către autorități.



Citeste si