ITIA i-a amânat audierea Simonei Halep în cazul presupusului dopaj. Reacția sportivei: „Îmi omoară reputația”
Agenția pentru Integritatea Tenisului (ITIA) și Federația Internațională de Tenis i-au amânat din nou audierea Simonei Help, în cazul presupusului dopaj. Jucătoarea de tenis a reacționat la scurt timp după veste. „Îmi omoară reputația”, este mesajul publicat de sportivă în mediul online.
Reacția Simonei Halep după ce ITIA i-a amânat audierea
Simona Halep, suspendată din competiţii încă din luna octombrie, când a ieşit pozitivă la testarea antidoping, trebuie să mai aştepte încă o lună judecarea cazului. Sportiva a afirmat că a reușit la finalul anului 2022 să demonstreze că un supliment pe care îl folosea a fost contaminat și acesta este motivul pentru care a picat testul antidoping.
Din cauza scandalului de doping, românca va rata astfel toate turneele mari, cât și va pierde punctele acumulate până acum, căzând în clasament. Acum a ajuns pe locul 35 WTA, cu doar 1290 de puncte.
Simona Halep este prima jucătoare de top confruntată cu acuzaţii de dopaj de la suspendarea răsunătoare a rusoaicei Mariei Şarapova în 2016. Testată pozitiv pentru meldonium, Şarapova a primit în cele din urmă o suspendare de cincisprezece luni, reaminteşte AFP.
Citește și:
> Răspunsul Simonei Halep după ce Serena Williams a cerut trofeul pierdut în 2019
> Simona Halep a ieșit din Top 1000 WTA. Pe ce loc se află acum
Fost număr 1 mondial și câștigătoare a două titluri de Grand Slam, Simona nu mai are voie să intre pe teren până la un verdict final. Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă o suspendare de patru ani. Recunoaşterea faptei şi lipsa vinovăţiei sunt singurele opţiuni care ar putea reduce sancţiunea la jumătate.
Ce este Roxadustat, substanța cu care Simona Halep a fost prinsă dopată
Simona Halep a fost acuzată, oficial, în noiembrie 2022, de dopaj cu Roxadustat la US Open. Substanța Roxadustat se administrează, de regulă, împotriva anemiei și se comercializează sub brandul Evrenzo, un medicament care ajută organismul să lupte împotriva bolii.
Sportivii iau Roxadustat pentru a-și crește producția de celule roșii din sânge, această fiind o tehnică de doping eficientă, fiindcă mărește și nivelul de oxigen care ajunge în mușchi și ajută, astfel, la creșterea capacității de efort.
Citește și:
> Simona Halep a depus apel la TAS. Pedeapsa i s-ar putea reduce la 2 ani
> Costuri mari pentru ITIA după dopajul Simonei Halep
> Nadia Comăneci și Simona Gherghe, mesaje de susținere pentru Simona Halep
Această substanță este un inhibitor al prolil-hidroxilazei HIF care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și celule roșii din sânge.
Roxadustat a primit prima aprobare în China, pe 17 decembrie 2018, pentru a fi administrată în vederea tratamentului anemiei pacienților dependenți de dializă.
Uniunea Europeană și-a dat acordul pentru administrarea Roxadustat abia în august 2021. Dat fiind că administrarea de Roxadustat poate spori performanțele sportivilor, substanța a fost inclusă pe lista substanțelor interzise.
Printre efectele secundare ale substanței Roxadustat se numără hipertensiunea arterială, tromboză vasculară (formarea de cheaguri de sânge în vasele de sânge), diaree, edem periferic (excesul de lichid de la nivelul zonelor inferioare ale corpului – glezne, picioare), hiperkaliemie (ridicarea nivelului de potasiu din sânge) și greață.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.