FCSB - CFR Cluj se joacă în Ghencea. Echipa lui Becali revine pe stadion după 8 ani de pauză
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, anunță că meciul contra celor de la CFR Cluj, din etapa a patra a SuperLigii, se va disputa pe arena din Ghencea, duminică, de la ora 21:30. Echipa latifundiarului revine pe stadion după o pauză de 8 ani.
FCSB va juca meciul cu CFR Cluj în Ghencea
FCSB revine pe stadionul din Ghencea după 8 ani de pauză. Meciul FCSB - CFR Cluj este programat să se dispute duminică, de la ora 21:30.
După ce contractul din FCSB și CSA Steaua a fost semnat, Gigi Becali a spus cum s-a ajuns la acordul dintre cele două părți.
„S-a semnat. Duminică se va juca în Ghencea. Bine că s-a rezolvat. Când se rezolvă problema, e bine. Nu mai are rost să comentăm ce a fost.
Avem obligaţia noi, staff-ul, jucătorii, antrenorii, să nu spunem că suntem Steaua. Noi o vom face. Noi nu putem să oprim galeria, nu avem cum să îi oprim.
E vorba despre meciul acesta şi cât e Arena Naţională ocupată. Atât am nevoie, după jucăm pe Arena Naţională”, a spus Gigi Becali.
„FCSB anunță că partida cu Fotbal Club CFR 1907 CLUJ, contând pentru etapa a patra a Superligii (duminică, 21:30) se va disputa pe Stadionul Steaua. Detaliile legate de vânzarea biletelor vor fi furnizate în curând!", a fost anunţul postat de FCSB pe contul de Facebook.
În pauza de opt ani a echipei lui Becali, clubul și-a schimbat numele din Steaua în FCSB, iar în Bulevardul Ghencea vechiul stadion a fost dărâmat și construit altul.
Citește și:
> Călugărul care a împușcat un român pe Muntele Athos a vrut să mușamalizeze cazul
Ultimul meci disputat de clubul lui Gigi Becali în Ghencea a fost între FCSB - Viitorul (4,1) din 22 martie 2015, cu goluri marcate de Cristi Tănase, autorul unei „duble”, Raul Rusescu, George Țucudean și, de partea cealaltă, Nelson Bonilla.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.