Cuza de la Noaptea Târziu, emoții la nunta lui Emi. Ce sfaturi i-a dat prietenului său: „Uite că el s-a însurat primul”

08 iun. 2023, 10:40
Sursa foto: Instagram Cuza NT
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Cuza de la Noaptea Târziu nu a avut cum să lipsească de la nunta prietenului său, Emi, în timpul căruia a avut foarte mari emoții. Deși nu credea că se va căsători, fiind departe de el gândul acesta, a fost primul dintre ei care a făcut acest pas important. Ce sfaturi i-a dat!

Cuza de la Noaptea Târziu, despre nunta bunului său prieten

Emi de la Noaptea Târziu și Mădălina sunt oficial soț și soție. La finalul acestei săptămâni, aceștia s-au căsătorit, iar de la eveniment nu au lipsit colegii lui de trupă, Cucu și Cuza. Aceștia au avut mari emoții pentru prietenul lor, iar la scurt timp după ce au petrecut, Cuza a dat câteva declarații despre eveniment, dar și despre bunul lui prieten. Pe cei doi îi leagă o prietenie de 18 ani, aceștia cunoscându-se încă de la 14 ani, iar pe vremea când erau adolescenți glumea pe seama primului dintre ei care se va căsători și niciunul dintre aceștia nu credea că va fi chiar Emi.

„Am avut foarte mari emoții, serios! E o prietenie lungă ce ne leagă, sunt 18 ani aproape de când suntem prieteni și pornind de la 14 ani cu prietenia asta clar, la un moment dat tot făceam glume în adolescența nostră despre cine se însoară primul. Tot timpul la el nimeni nu credea, adică șansele cele mai mici să se însoare erau la Emi și uite că el s-a însurat primul”, a declarat Cuza, la Antena Stars.

În mod clar, este fericit și speră ca el să fie următorul care ajunge în fața ofițerului de stare civilă, mai ales acum că a fost pentru prima dată în mijlocul unui asemenea eveniment.

„Doamne ajută să urmez! N-aș zice nu la o chestie de genul ăsta, mai ales că acum e pentru prima dată când văd o căsătorie din mijlocul ei, fiind lângă mire și mireasă am auzit tot discursul”, a mai zis cântărețul.

În ceea ce privește sfaturile pe care i le-a dat, acestea au existat de-a lungul timpului, dar nu au fost legate de relația cu Mădălina, pentru că aceasta a funcționat mereu foarte bine, iar el nu a avut nevoie să fie îndrumat în acest sens. Ca orice prieten, a fost mereu acolo alături de el fie fizic, fie cu un sfat sau orice altceva a avut nevoie, iar cel mai important lucru pe care i l-ar spune și care poate fi luat drept un sfat, este acela de a fi constructiv și pozitiv ca și până acum.

„Cred că toată vața ne-am dat sfaturi între noi și am încercat tot timpul să fim constructivi și pozitivi, să ne ajutăm, să ne dezvoltăm unul pe celălalt. Nu cred că a avut nevoie de sfaturi de la nimeni, că relația lor funcționează și a funcționat atât de bine din prima încât ce să mai zic eu... Dai sfaturi atunci când nu merge, atunci când vezi că ceva scârțâie, dar la ei e totul perfect”, a adăugat Cuza.

De asemenea, artistul a postat câteva imagini de la marele eveniment și pe contul lui oficial de Instagram, unde a transmis și un mesaj. Este foarte fericit că și-a lăsat prietenul pe mâini bune și se bucură că a făcut acest pas important din viața lui alături de femeia pe care o iubește și pe care a cerut-o în căsătorie pe vremea când amândoi erau concurenți în cadrul emisiunii America Express.

„Mi s-a însurat baiatu’ dar e pe mâini bune! Oricum nu pierde mare lucru…sanchi😂 -1 la bere…loc liber! Caut tovars serios si cu chef de băut oricând!”, a scris Cuza, pe Instagram.



Citeste si