Cod portocaliu de caniculă, în România, în zilele următoare. Meteorologii: ce e mai rău încă n-a venit
România are temperaturi ca în Africa. Și este abia jumătatea verii, iar meteorologii spun că ce e mai rău încă n-a venit. Săptămâna începe tot sub o cupolă de foc, cu cod portocaliu de caniculă.
ANM: Cod portocaliu de caniculă în zilele următoare
Bucureștiul a clocotit, duminică, la aproape 40 de grade. Cei care au ieșit din case s-au încins ca într-un cuptor și au vânat fiecare colț de umbră, dar și fiecare țâșnitoare sau fântănă.
„De azi de dimineaţă de la la ora 7 până la 15 s-au înregistrat 386 de solicitări. Dintre urgenţe, 22 de persoane se aflau în loc public când aveau nevoie de ajutor, cinci dintre ele prezentând lipotimie, iar două persoane au leşinat”, a declarat Alice Grasu, manager Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.
Și în vestul țării a fost un aer greu de respirat din cauza căldurii. La Timișoara s-au resimțit 40 de grade Celsius.
Începutul de săptămână aduce cod portocaliu în mare parte din țară
Vestul și sudul României intră sub cod portocaliu. După zilele toride, acum, însă, nopțile pot aduce furtuni violente.
Citește și:
> Fenomen rar, în mijlocul verii, pe litoral: cum a ajuns apa la 13 grade Celsius
> Alertă meteo în Europa. Cod roșu și Cod portocaliu de caniculă în mai multe țări
> Cod portocaliu de caniculă: Află dacă județul tău este pe listă
„Mâine absolut toată ţara va fi afectată de acest val de căldură. Şi în Capitală mâine 38-39 de grade. Vine din Nordul Africii. Valul va persista toată săptămâna. Şi nopţile sunt tropicale, temperatura nu coboară sub 20, 22 de grade”, a transmis Mihai Huștiu, meteorolog ANM.
Cupola de foc care traversează acum Europa a fost numită Cerberus de către meteorologii străini. Cerber este câinele cu trei capete care păzește iadul în mitologia greacă, același monstru care apare și în Internul lui Dante.
Următorul val de căldură este supranumit Charon, după barcagiul care conduce sufletele în iad. Charon este anticiclonul tropical care va ridica temperaturile la peste 40 de grade Celsius în această săptămână.
Avertizări meteo
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 17 iulie
Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții
Citește și:
> Atenționare ANM: Cod portocaliu de vijelii puternice în aproape toate regiunile României
> ANM: Cod portocaliu și cod galben de fenomene extreme. În ce zone vor fi ploi torențiale
Luni (17 iulie), valul de căldură va continua să se intensifice și va fi caniculă în toate zonele de câmpie și de podiș. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 23 de grade.
COD PORTOCALIU
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat
Interval de valabilitate: 17 iulie
Zone afectate: conform textului și hărții
Luni (17 iulie), în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37...39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa între 18 și 24 de grade.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.