Care este viitorul sectorului energiei din România? Energy R/Evolution, evenimentul care îți dă toate răspunsurile
Simpli cetățeni, companii sau autorități, cu toții ne confruntăm, de mai bine de un an și jumătate, cu o provocare majoră, care ne afectează viața de zi cu zi: cea a energiei. De la criză la restructurarea arhitecturii energetice europene, trecând printr-un război cu repercusiuni uriașe în piață, regulile jocului par a se schimba constant. În acest context, evenimentul Energy R/Evolution organizat de wall-street.ro vine cu răspunsuri clare de la actorii din piața energiei.
De mai bine de un an și jumătate, România, la fel ca întreaga planetă, se confruntă cu o nouă provocare majoră: cea a energiei. Combinată cu schimbările climatice, care fac tot mai urgentă renunțarea la combustibilii fosili, criza energiei pare să fi generat furtuna perfectă.
Am ajuns astfel să vorbim despre o restructurare a arhitecturii energetice europene fără precedent, cu provocări venind din toate direcțiile. Contextul geopolitic schimbă uneori și de la o zi la alta regulile jocului. Consumatorii și companiile din domeniu par uneori să fie prinși într-un război al facturilor. În același timp, autoritățile și actorii din piață reușesc deseori cu greu să găsească un limbaj comun. În plus, tranziția spre surse verzi de energie ne impune să ne schimbăm nu doar obiceiurile de consum privind acest subiect, ci chiar și mindset-ul.
Citește și:
> Care este singurul pentru care Gina Pistol s-ar fi despărțit de Smiley
> David Popovici, pe locul 4 în finala probei de 200 de metri liber de la CM
> Ilinca Vandici va da ochii cu fostul ei soț. Care este motivul revederii
Energy R/Evolution aduce la un loc, pe 6 aprilie, de la ora 10, la Sheraton București, protagoniștii români ai acestei drame, pentru a găsi răspunsuri la întrebări care ne frământă pe toți, fie simpli cetățeni, reprezentanți ai autorităților sau ai companiilor. Se vor ieftini curentul și gazele? Vom ști să profităm de oportunitățile momentului? Ne va prinde pregătiți următoarea iarnă? Vom reuși să atingem obiectivele de decarbonizare? Sunt politicile actuale cele mai bune sau ar putea fi optimizate? Cât de rapid vom face tranziția de la combustibili fosili la energii regenerabile? Se va schimba radical modelul pieței europene a energiei?
Găsiți AICI detaliile complete și formularul de înscriere.
Printre speakeri se numără:
• Cristian Ilie - Secretar de Stat în Ministerul Energiei
• Cristian Bordei - Senator USR în Comisia pentru Energie
• Johannes Becker - Partener TPA România
• Mihai Verșescu - Secretar General PATRES
• Laurențiu Urluescu - Președinte AFEER
• Mirel Jarnea - Utility Sales Director Romania LONGi
• Ciprian Bodiu – Director General Parapet
• Adrian Ienciu - Marketing Manager, ENSYS Renewable Solutions
Citește și:
> Care sunt cele mai dorite produse de Black Friday 2023. Câți bani au pregătit românii
> Andreea Bălan a dat cărțile pe față abia acum. De ce a trișat în America Express
> Antonia, mamă, artistă și actriță în Haita de Acțiune. Ce spune despre rolurile vieții sale
În primul panel Energy R/Evolution vom vorbi despre provocările generale ale momentului în piața de energie și despre restructurarea arhitecturii energetice. După o pauză de cafea și networking în care ne refacem energiile, în al doilea panel vom discuta despre viitor – provocările și oportunitățile tranziției la energia verde. Vă invităm apoi la prânz la restaurantul Avalon.
Evenimentul este susținut de ENSYS, LONGi și Parapet în calitate de parteneri, are, la categoria mobility partner, compania Autonom, iar în categoria supported by regăsim IMOD flowers.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.