Angajații din Sănătate amenință cu cea mai mare grevă din ultimii 20 de ani: „Ne-a ajuns cuțitul la os”
Anul 2024 se pare că va fi un an plin de proteste, după ce tot mai mulți angajați români sunt nemulțumiți de salariile mizere și de condițiile de muncă. Angajații din Sănătate avertizează că pregătesc cea mai mare grevă din ultimii 20 de ani.
Angajații din Sănătate, gata de o nouă grevă generală
Angajații din Sănătate avertizează că în anul 2024 vor declanșa o grevă generală în sistemul medical, cea mai mare din ultimii 20 de ani.
"Lucrătorii din sistemul sanitar și cel de asistență socială sunt foarte deciși de această dată, va fi cea mai mare revoltă din ultimii 20 de ani în cele două sisteme. Noi am început, deși nu este cea mai bună perioadă, am început strângerea de semnături, pur și simplu oamenii sunt revoltați. Lipsa de respect pe care politicienii o arată lucrătorilor din sistemul sanitar. Avem peste 15.000 de semnături strânse în momentul acesta. O evaluare exactă o vom face la începutul anului viitor, dar ne îndreptăm către o grevă generală în sistemul sanitar.”, a transmis Iulian Pope, prim vicepreședinte Federația Sanitas.
Acesta spune că estimează că vor strânge 100.000 de semnături până la jumătatea lunii ianuarie, iar greva generală va însemna întreruperea activității și asigurarea doar a urgențelor.
Citește și:
> Angajații din Sănătate amenință cu proteste
> Grevă generală în Sănătate în luna februarie
> Minerii amenință cu proteste. Anunță că vor ieși, joi, în stradă
Prim vicepreședinte Federația Sanitas susține că legea îi obligă să recurgă la asemenea manifestații.
Ne pare rău pentru pacienții noștri, ca de fiecare dată, nu ne dorim ca ei să sufere, dar nu avem încotro. Colegilor mei le-a ajuns cuțitul la os. Viața ne arată că numai cu greve și revolte destupăm urechile politicienilor români", a spus Iulian Pope, prim vicepreședinte Federația Sanitas.
Iulian Pope a spus că ar fi încercat să discute și cu autoritățile legat de mulțumirile angajaților, însă fără succes.
"De cele mai multe ori noi am ales calea dialogului și nu neapărat să ajungem la greva generală. Din vară, de la declarațiile patriotice ale celor doi prim miniștri, anul asta am ajuns la nepăsare, lipsă de respect și amânări care nu mai merg în sistemul sanitar", a mai precizat Iulian Pope, prim vicepreședinte Federația Sanitas.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.