Amalia Bellantoni a dat de pământ cu Mirela Vaida. Care a fost reacția prezentatoarei de la Acces Direct
Amalia Bellantoni a făcut câteva declarații dure despre prezentatoarea emisiunii Acces Direct, Mirela Vaida, motiv pentru care oamenii au fost curioși să afle ce are și ea de zis în acest caz. Iată cum a reacționat vedeta!
Amalia Bellantoni, cuvinte dure la adresa Mirelei Vaida
Multă lume a ajuns să o cunoască pe Amalia Bellantoni datorită aparițiilor sale din cadrul emisiunii Acces Direct. Vedeta a avut o perioadă a vieții sale în care mergea în fiecare ediție în platoul emisiunii de la Antena Stars și nu neagă că i-a plăcut faptul că făcea parte din proiect. De curând, blondina a oferit un interviu în care a vorbit despre întreaga experiență și unde, a avut câteva cuvinte dure de zis despre prezentatoarea emisiunii, Mirela Vaida.
Amalia Bellantoni a început prin a clarifica faptul că ea mergea la Acces Direct, deoarece primea invitații mereu din partea producătorilor sau din partea celor care se ocupau fix de acest aspect. Astfel, ea ajungea să fie prezentă în platou aproape în fiecare ediție, deși la vremea aceea era ocupată și cu un alt proiect căruia i se dedica în totalitate. Apariția sa la Acces Direct aducea un plus de valoarea emisiunii, oamenii urmăreau interesați din fața micilor ecrane și toată lumea era mulțumită.
Citește și:
> Amalia Bellantoni, prădată de hoți. Ce decizie a luat pentru a se apăra
“Eu am fost mereu invitată în platoul(...) de către producătorii emisiunii sau de cine se ocupa cu alegerea invitaților. Eram invitat permanent, nu era ediție de la care să lipsesc. Mi-am făcut programul în funcție de cei de la(...). Eu în acea perioadă filmam și pentru reality-show-ul(...). Era cel mai vizionat reality-show din (...). Și producătorii emisiunii mi-au spus acest lucru, erau foarte mulțumiți. Filmasem cu o lună și jumătate înainte, am mers și în Sicilia să filmăm pentru a face o alternativă la viața de zi cu zi. Eram foarte mulțumită până să intervină doamna Vaida”, a declarat Amalia Bellantoni, pentru fanatik.ro.
Din câte a mai povestit chiar ea, lucrurile erau perfecte până când a intervenit Mirela Vaida, pe care din această cauză nu o are deloc la inimă. Oamenii începuseră, la vremea aceea, să o prefere mai mult pe ea decât pe prezentatoarea de la Acces Direct și făceau sondaje să vadă pe care ar alege dintre ele. Atitudinea pe care a avut-o Mirela Vaida în ceea ce o privește a fost, totuși, cea care a deranjat-o cel mai tare.
Citește și:
> Program special de 1 Decembrie la PRO TV, Antena 1, Kanal D și Kanal D2
> Armistițiul, în impas. Hamas acuză Israelul că ar fi încălcat acordul
> Adrian Mihai, CEO FAN Courier, invitat la retailArena 2023
„În ultimul timp se vehicula în presă și în online că Amalia Bellantoni ar urma să-i ia locul Mirelei Vaida la(...). Mirela devenise foarte invidioasă pentru că lumea ne compara. Oamenii făceau sondaje pe cine ar alege dintre mine sau Mirela Vaida. Acest lucru a făcut-o să devină foarte nervoasă în privința mea și a prezenței mele acolo. În acest fel, la fiecare replică pe care o dădeam în emisiune, îmi închidea imediat gura. Eram invitată în platou să comentez, iar ea nu mă lăsa. Nu aveam voie să am nicio părere, nu aveam voie să îmi exprim punctul de vedere. Eu, persoană educată, fair-play și profesionistă, ridicam mâna să spun ceva. Ea nu mă lăsa să vorbesc.
„În momentul în care începeam să vorbesc se răstea la mine. Deseori mă jignea, spunea că soțul meu este un prost, că este manipulat de mine. Era foarte invidioasă că eu vorbeam întotdeauna despre familie, despre copii. Ea este o femeie frustrată care, am înțeles, ar avea probleme în familie. Ea este invidioasă pe viața mea cu soțul meu, că avem un nivel financiar destul de bun. O deranja că aveam acest reality-show și nu voia să vorbesc despre familie.
Îmi spunea să o las în pace cu prostul meu! Soțul meu este cetățean de onoare al Siciliei, ambasador al culturii Siciliene. Lumea a observat și a început să scrie în online că Mirela Vaida este invidioasă pe mine. Soțul ei pleacă de acasă câte două săptămâni. Vine la ea o dată la două săptămâni”, a adăugat Amalia Bellantoni.
Mirela Vaida a avut o reacție cu totul și cu totul neașteptată, fiind mult prea ocupată, a preferat să nu comenteze deloc afirmațiile vedetei, nefiind la curent cu spusele sale.
Citește și:
> Bianca Drăgușanu în mijlocul unui scandal uriaș: ce au descoperit polițiștii
> Casa de 68 milioane dolari a lui J.Lo și Ben Affleck, scoasă la vânzare
> Nicki Minaj își anulează concertul la SAGA 2024: Cum îți recuperezi banii?
„Nu știu ce declarații a făcut. (n.r. Amalia Bellantoni) Eu filmez un videoclip acum, sunt cu oamenii mei serioși. Mulțumesc, nu am nimic de comentat” , a spus Mirela Vaida, pentru aceeași sursă.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.