Accident lângă Plaza Mall București, între o ambulanță și două mașini. Trei persoane au fost rănite

02 ian. 2024, 15:32
Antena 3
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

O ambulanță și două autoturisme au fost implicate într-un accident în apropiere de Plaza Mall București.

Accident cu ambulanța în Sectorul 6 al Capitalei

Accidentul s-a produs în această după-amiază, în apropiere de centrul comercial Plaza Mall din Sectorul 6 al Capitalei, la intersecția dintre Blv. Timișoara cu Strada Brașov. În accident au fost implicate două mașini și o ambulanță.

Mașina de ambulanță se afla în misiune, având sirenele activate. Aceasta s-a ciocnit cu alte două autoturisme, iar în urma impactului puternic, autospeciala a fost răsturnată pe carosabil.

În urma accidentului au fost înregistrate trei victime doi pasageri și un șofer din cele 2 autoturisme. Una dintre victime prezintă traumatism cranio-cerebral minor, iar o doamnă s-a ales cu puseu de tensiune și traumatism minor la nivelul picioarelor.

Circulația tramvaielor pe Strada Brașov a fost blocată în ambele sensuri. Poliția a deschis o anchetă pe baza acestui caz pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul și cine se face vinovat.



Citeste si