Polițiștii din penitenciare, azi în grevă. Ce nemulțumiri au
Luna mai este luna protestelor. După dascăli, angajații din domeniul sanitar, cei din MAI și CFR, și polițiștii din penitenciare încep greva. Angajații au început cu o grevă de avertisment, de la ora 7, care s-a încheiat la ora 10. Este vorba despre agenții din sectorul operativ, adică polițiștii de la pază, escortare și supravegherea deținuților. Astfel, cei privați de libertate, care aveau azi termen la instanță, nu au fost eliberați. Excepție au făcut deținuții care merg în fața instanței pentru prelungirea mandatului sau liberare. La ora 8, cei cu regim deschis și semi-deschis erau, în mod normal, scoși la plimbare. Joi vor fi scoși după ora 10, când greva se va încheia. Angajații penitenciarelor din România spun că vor duce greva la un alt nivel din data de 7 iunie, blocând, în fiecare zi, câte un penitenciar.
31 mai 2023, 10:43