Social

Zboruri TAROM către SUA. Cât costă biletele de avion pentru o călătorie dus-întors

schedule 08 feb. 2024, 07:50

Zboruri TAROM către SUA. Cât costă biletele de avion pentru o călătorie dus-întors
Cristi Croitoru / Shutterstock

Compania aeriană TAROM anunță zboruri spre Statele Unite ale Americii şi urmează introducerea curselor şi către alte destinaţii din SUA.

Zboruri din România spre SUA

Compania aeriană TAROM operează zboruri zilnice către Statele Unite ale Americii (SUA), din data de 1 februarie 2024.

Preţul biletelor începe de la 608 euro pentru o călătorie dus-întors, cu bagaje şi taxe incluse, potrivit operatorului aerian naţional. Compania aeriană intenționează să introducă mai multe curse spre alte destinaţii din SUA.

"Începând cu data de 1 februarie 2024, compania TAROM operează în parteneriat cu Air Europa şi ITA Airways zboruri zilnice, dus-întors, între aeroportul "Henri Coandă" (OTP) din Bucureşti şi Statele Unite ale Americii, respectiv New York (JFK) şi Miami, cu escale optime în Madrid sau Roma.
SUA devine o destinaţie mai accesibilă pentru publicul larg, atât din punct de vedere al frecvenţelor, cât şi din cel al preţurilor şi serviciilor incluse", se arată în comunicatul companiei.

Prin urmare, pasagerii care aleg serviciile companiei în luna februarie beneficiază de ofertele transportatorului aerian naţional pe cele două destinaţii din SUA menţionate.

"Tarifele biletelor de avion pornesc de la 608 euro, pentru New York, aeroport JFK, şi de la 785 euro, pentru Miami. Preţurile se aplică pentru călătoriile dus-întors şi includ bagajul de mână, bagajul de cala (1 bagaj de 23 de kg), precum şi taxele aferente", precizează operatorul aerian.

Totodată, împreună cu partenerii săi din alianţa Sky Team, respectiv Air Europa şi ITA Airways, TAROM intenționează să introducă curse spre noi destinații din SUA, majorarea frecvenţelor de zbor şi a ofertelor tarifare.

"SUA devine o destinație mai accesibilă cu TAROM! (...). Alege varianta de călătorie aici: https://flights.tarom.ro/ro/zboruri-sua", este mesajul transmis de TAROM, pe pagina de Facebook.



SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 25 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

40 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9684 RON
0.00250
USD
USD: 4.7338 RON
-0.01220
GBP
GBP: 6.0241 RON
-0.00170
HUF
HUF: 1.21 RON
-0.00070
BGN
BGN: 2.5403 RON
0.00130
CHF
CHF: 5.3533 RON
0.01170
Convertor valutar

Rezultat: ---