Hidroizolatii – descoperă rolul acestora!
Aceste hidroizolatii se comportă ca o barieră eficientă între locuința ta și factorii exteriori. Dacă investești în produse de top, îți protejezi eficient imobilul de infiltrațiile de apă. Totodată, hidroizolațiile au capacitatea de a te ajuta să ții agentul termic în interior iarna, iar vara să te bucuri de răcoarea pe care o produce aparatul de aer condiționat în casă.
Tipurile de hidroizolații pe care le ai la dispoziție
În funcție de locul în care aplici materialele pentru hidroizolatii, este bine să știi că ai la dispoziție astăzi:
• hidroizolații pentru interior – pe acestea le poți aplica în băi, pe pereți, dar și pe podele, precum și în bucătărie, adică spațiile în care, de regulă, folosești apă. Astfel, eviți pătrunderea apei în pereți, în tavane sau în podele;
Citește și:
Notificare început reparații Podul Prieteniei, Bulgaria
Moment „istoric” pentru podul peste Dunăre Tulcea - Brăila
Când se va deschide circulația pe Pasajul Ghica. Anunțul făcut de Nicușor Dan
• hidroizolatii pentru exterior – este vorba despre materiale care îți absolut necesare, pentru că le poți aplica atât pe acoperiș, cât și la nivelul fundației, pe podele, pe pereți, dar și în subsol, adică în toate zonele care ar putea fi expuse umidității în timp. Hidroizolațiile te vor ajuta să previi infiltrațiile în mod eficient, dacă le alegi corect.
După ce ai descoperit care sunt cele 2 categorii principale de hidroizolații, pe care le găsești pe piață, în funcție de zona în care le vei aplica, mai trebuie să știi că poți alege dintre:
• membrane hidroizolante poliuretanice – sunt eficiente datorită faptului că le poți aplica foarte simplu, dar și pentru că pătrund ușor și uniform în orice tip de suprafață. Mai mult, cu ajutorul acestor membrane, poți să umpli fisurile de la nivelul exteriorului, iar astfel reduci considerabil din capacitatea de absorbție a umezelii. Folosește cu încredere aceste materiale pentru pereți, pentru acoperișuri, dar și pentru balcoane și terase
Citește și:
Beneficiază de cele mai bune tratamente dentare în cadrul unei clinici stomatologice premium
Bucură-te în fiecare zi de sunetul valurilor și de briza mării
Cazinourile online și abordarea responsabilă: cum să te distrezi fără riscuri nepotrivite
• membrane cauciucate – îți sunt recomandate cu precădere pentru acoperiș, întrucât sunt flexibil și le poți așeza foarte ușor pe învelitoare, indiferent de forma acesteia, dar și de cât de generoasă este suprafața acoperișului
• membrane bituminoase – sunt unele dintre cele mai populare produse de pe piață, oferindu-ți o durată de viață care ajunge și până la 30 de ani. Pe acestea le poți folosi în exterior oriunde vrei să protejezi imobilul de infiltrațiile de apă, cu mențiunea că membranele bituminoase se aplică ușor prin tehnica de lipire la cald.
Ce avantaje îți oferă materialele hidroizolante?
Înainte să comanzi propriu-zis materialele hidroizolante pe care ți le dorești, nu uita să iei în considerare avantajele de care poți să te bucuri:
• reduci considerabil din nivelul de absorbție al apei în interior și exterior;
Citește și:
Top 5 preparate pe care trebuie să le încerci din meniul restaurantului Qzeen
3 proiecte DYI pentru care nu ai nevoie de materiale costisitoare
Black Friday la SMART TabbyBoo: Cele mai tari reduceri pentru copii!
• previi ușor formarea fisurilor, atât la nivelul pereților, cât și la nivelul podelelor și a altor zone;
• sporești durata de viață a imobilului personal;
• reduci costurile de întreținere, pe care le vei suporta în timp;
• te bucuri de un mediu curat și sănătos;
• ai parte de un nivel sporit de confort în interior.
Milucon.ro este locul din care îți poți comanda o varietate de produse eficiente și durabile. De aici poți alege o pardoseala epoxidica deosebită și rezistentă, membrana bituminoasa, hidroizolațiile potrivite, dar și alte tipuri de pardoseli, pentru a-ți amenaja cât mai bine spațiul, indiferent de felul în care vrei să îl folosești!