Vaccin HPV va fi compensat în România pentru femeile cu vârsta între 18 și 45 de ani

06 mar. 2023, 10:01
Ground Picture/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Vaccinul HPV ar urma să fie compensat în România pentru femeile cu vârsta între 18 și 45 ani. La moment, în România există un singur program de vaccinare gratuit care se adresează fetelor și adolescentelor cu vârsta între 11 și 18 ani.

Vaccinul HPV va fi gratuit pentru femeile între 18-45 de ani

Premieră în România! Vaccinul HPV ar putea fi compensat în România pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a menționat că instituția își va asuma cheltuielile pentru vaccinurile HPV, iar banii vor fi transferați către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, „astfel încât să putem include vaccinurile pe o listă care să permită vaccinarea adulților sau a pacienților cu boli cronice”.

„După ani de discuții, am hotărât că putem să compensăm vaccinurile și să creștem foarte mult accesul la vaccinare, nu doar pentru fetele deja eligibile, ci și pentru femeile cu vârstă cuprinsă între 18 și 45 de ani, și chiar și pentru băieți. Resursele financiare utilizate pentru compensarea vaccinurilor într-un viitor apropiat sunt de la Ministerul Sănătății și vor fi transferate Casei Naționale pentru asigurări de Sănătate, astfel încât să putem include vaccinurile pe o listă care să permită vaccinarea adulților sau a pacienților cu boli cronice.”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

În prezent, în România beneficiază doar fetițele cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani de vaccin HP gratuit. Restul pacienților sunt nevoiți să îl procure din banii proprii, cu rețetă de la medic. O singură doză de vaccin HPV costă în jur de 600 de lei, iar pentru schema completă de imunizare sunt necesare trei doze, efectuate la 0, 2 și 6 luni. Nici băieții nu beneficiază de gratuitate pentru acest vaccin, fiind nevoiți să și-l procure singuri.

Ce este virusul HPV și câte vaccinuri HPV există

La moment, proiectul se află la stadiul de propunere înaintată de Ministerul Sănătății. Statisticile sunt cele care au dat de gândit autorităților și au decis să acționeze în acest sens. Anual, în jur de 3.300 de românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin.

Mai mult de jumătate dintre paciente sunt răpuse de boală. România este țara din UE care înregistrează cea mai mare mortalitate din cauza cancerului de col uterin. În alte state, vaccinul HPV este absolut gratuit pentru femei și bărbați până la vârsta de 45 de ani.

Virusul HPV (Human Papiloma Virus) este cea mai răspândită infecție virală cu transmitere sexuală, care poate duce la apariția mai multor tipuri de cancer. Există peste 150 de tipuri de HPV, iar aceste infecții pot fi depistate atât la femei, cât și la bărbați. Infecția HPV poate fi prevenită cu ajutorul vaccinului HPV. La moment, există trei tipuri de vaccinuri HPV: Gardasil, Gardasil 9 si Cervarix.

Cancerul de col uterin poate fi diagnosticat cu ajutorul testului Babeş-Papanicolau, o investigație medicală, care se efectuează gratuit în România în cabinetele medicilor ginecologi. Dacă cancerul de col uterin este depistat într-o fază incipientă, atunci acesta poate fi tratat.



Citeste si