România va participa la reconstrucția Ucrainei. Costurile se estimează la 400 de miliarde de dolari

14 dec. 2023, 09:47
Anas-Mohammed / Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

România se pregătește să participe la reconstrucția Ucrainei, țară care a avut de suferit din cauza războiului cu Rusia. Costurile sunt estimate la aproximativ 400 de miliarde de dolari.

România va participa la reconstrucția Ucrainei

România se pregătește să participe la reconstrucția Ucrainei, țara vecină care a fost distrusă din cauza războiului cu Rusia. Astfel, în urma ajutorului oferit Ucrainei, România tot avea avea de câștigat, spun experți independenți, dar și oficiali, în cadrul unei conferințe organizate la Sinaia, la care participă oficialii din ţara noastră, Republica Moldova, Ucraina, dar si alte state.

Evenimentul este organizat New Strategy Center, sub patronajul Guvernului României, și se desfășoară la Sinaia, în perioada 13-14 decembrie 2023.

În cei aproximativ doi ani de război dintre cele două țări, în Ucraina au fost distruse 275 de mii de obiective, iar jumătate din rețeaua de electricitate a fost deteriorată, a transmis premierul Ucrainei.

Economia și infrastructura Ucrainei sunt primele scopuri care trebuie rezolvate pentru a continua restabilirea și reconstrucția țării. Procedura de reconstrucție a Ucrainei a început încă de anul trecut în zonele care au fost eliberate de sub ocupație forțelor armate ruse.

„Avem nevoie de suport în ceea ce privește economia pentru a continua să ofere lucruri de bază cetățenilor, pentru populația noastră, pentru societatea noastră.", a afirmat Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network.
„Cred că Romania are capacitatea să devina un hub logistic mai ales pentru sudul Ucrainei, zona Galați, Brăila se poate dezvolta foarte bine, impreună cu porturile Reni și Izmail din Ucraina și portul Giurgiulești din Rep Moldova.”, a transmis George Scutaru, director general New Strategy Center.

În prezent, 70% din exporturile Ucrainei tranzitează România. Țara noastră a susținut statul vecin în momentele sale de cumpănă.

„Încă de la începutul conflictului am sprijinit Ucraina prin asigurarea unor fluxuri de import export, mai ales pe zona de export. Ca să vă dau o cifră, luna aceasta atingem ținta de 40 de milioane de cereale tranzitate prin și cu sprijinul României", a declarat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul va continua sa investească în infrastructura de transport, feroviară și rutieră și navală, pentru ca să fie dublată capacitatea de trafic a României, pentru cerealele şi bunurile exportate de Ucraina.

”Relațiile dintre România și Ucraina vor ajunge în scurt timp la nivelul unui parteneriat strategic. O componentă esențială a acestui parteneriat îl va constitui centrul logistic care va fi organizat pe teritoriul României pentru reconstrucția și asistența Ucrainei. Avem în faţa noastră o provocare majoră dată de invazia ilegală şi neprovocată a Rusiei în Ucraina”, a declarat Marcel Ciolacu.

Specialiștii spun că reconstrucția Ucrainei ar putea fi cel mai amplu proces de reconstrucție de după Al Doilea Război Mondial, fiind mai mare ca magnitudine și costuri față de celebrul Plan Marshall.

”Este foarte important să înțelegem un lucru absolut important. Nu trebuie să așteptăm să se încheie războiul să sprijinim reconstrucția Ucrainei. Eu cred că prin tot ceea ce am făcut și continuăm să facem, sprijinim Ucraina în acest proces de reconstrucție și de ascensiune către un obiectiv pe care împreună cu Republica Moldova și l-au îndeplinit odată cu deschiderea negocierilor de aderare iar săptămâna viitoare,14-15, sperăm ca la Consiliul European să avem o confirmare”, a explicat și Nicolae Ciucă.


Citeste si