Robert Negoiță a rămas fără permis. Primarul Sectorului trei a fost prins conducând pe contrasens
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a rămas fără permis de conducere pe o perioadă de 60 de zile după ce polițiștii l-au surprins mergând pe contrasens, pe Calea Dudești. Agenții l-au sancționat și cu o amendă în valoare de 870 de lei.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a rămas fără permisul de conducere după ce a condus pe contrasens
Robert Negoiță a fost oprit în trafic de polițiștii Brigării Rutiere din București după ce aceștia l-au remarcat pentru că mergea haotic, pe sensul opus de circulație, practic conducea pe contrasens. Totul s-a întâmplat în mijlocul zilei, pe Calea Dudești din Sectorul 3 al Capitalei, zonă în care se află și sediul Primăriei Sectorului 3.
Conform polițiștilor din cadrul Brigăzii Rutiere, mașina a fost oprită în jurul orei 17:00. În acest sens, „conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 870 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 zile”, a precizat sursa citată.
Citește și:
> Unde au ajuns palmierii plantați de Negoiță și scoși de Nicușor Dan
> Robert Negoiță, reclamat la DNA de ANI
> Prefectul Capitalei cere anularea retrocedării de teren din Parcul IOR
Robert Negoiță, în război cu Nicușor Dan din cauza palmierilor de la Unirii
Luni, edilul Capitalei, Nicușor Dan, a scos din pământ 26 de palmieri plantați sâmbătă de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, în Piața Unirii, dându-i și amendă de 10.000 de lei pentru lucrări fără autorizație.
Nicușor Dan a cerut ca palmierii de la Unirii să fie scoși din rădăcină pe motiv că Robert Negoiță i-ar fi plantat ilegal, fără să ceară aprobare de la Primăria Mare.
„Bucureştiul, totuşi, nu este o ţară exotică. Suntem totuşi la kilometrul zero al Bucureştiului, Da? Şi în momentul în care amenajezi kilometrul zero al Bucureştiului trebuie să te consulţi cu nişte specialişti, nu poţi să vii de capul tău să pui meri, ştiu eu”, a completat Nicușor Dan, primarul Capitalei.
„Întrebarea mea e următoarea: cu ce l-au deranjat niște copaci din centrul Bucureştiului? Cu ce l-au deranjat? Eu nu l-am văzut să planteze măcar o păpădie. Legea nu cere niciun fel de aviz, niciun fel de autorizaţie. E o nebunie să ceri autorizaţie de construire pentru copaci”, a replicat Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.
Înfuriat de faptul că ideea lui nu a fost primită cu brațele deschise, Robert Negoiță nu a vrut să primească înapoi palmierii. Marți, primarul a transmis că aceștia vor fi replantați tot în Sectorul 3.
Citește și:
> Maria Constantin, desființată de fani pentru că s-a măritat din nou
> Robert Negoiță l-a demis din funcție pe șeful Asistenței sociale din Sectorul 3
Zis și făcut. Primii trei palmieri din cei 26 au fost plantați peste noapte în fața Primăriei Sectorului 3, pe lângă ceilalți 3 măslini care erau deja aici. Chiar și așa, Robert Negoiță insistă să umple sectorul de palmieri. A cumpărat deja 300 și nu exclude să îi ducă înapoi la Unirii.
„Dacă am zis tot sectorul 3, e tot sectorul 3”, Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.
„Dacă îi plantează, îi scoatem din nou. Măcar știm cum să facem noi”, Nicușor Dan, primarul Capitalei.
„Sunt revoltat de fiecare dată cand vad în altă ţară, uite cum sunt, de ce la noi nu sunt? Şi când se întâmplă să fie şi la noi, critică, păi la noi de ce, că la noi nu se potriveste, cine a mai văzut? Pai de-aia am adus că nu s-a mai văzut”, Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.