Pompierii români luptă cu incendiile de vegetație din Grecia
O echipă de pompieri din România intervine pentru a stinge incendiile de vegetație. Miercuri, acestea s-au manifestat de-a lungul unei secţiuni a autostrăzii către Alexandroupolis. Majoritatea porțiunilor cu vegetație uscată au luat foc din cauza temperaturilor caniculare.
Pompierii români intervin la incendiile de vegetație din Grecia
Miercuri, un grup de pompieri români au intervenit pe o autostradă către Alexandroupolis, unde vegetația uscată s-a aprins și a format o coloană de foc. Pompierii s-au chinuit ore în șir să potolească flăcările deoarece acestea se extindeau cu repeziciune din cauza vegetației uscate.
„În jurul prânzului, la solicitarea autorităţilor elene, pompierii români intervin de-a lungul unei secţiuni a autostrăzii către Alexandroupolis, la un incendiu care afectează vegetaţia uscată şi lăstărişul din zona respectivă”, potrivit IGSU.
Și astăzi, pompierii români au intervenit în mai multe zone. Zeci de salvatori s-au pus în fața flăcărilor cu 10 autospeciale de stingere pentru a potoli calvarul prin care trece Grecia. Temperaturile caniculare favorizează incendiile de vegetație, astfel că în această vară, Grecia arde la propriu. Întreaga țară este acaparată de astfel de incendii, iar locuitorii stau cu grijă pentru propriile vieți.
Citește și:
> Pompierii români, întâmpinați cu aplauze de greci
> Incendii de vegetație în mai multe țări din Europa. Oamenii sunt evacuați de urgență
> Mărturiile românilor din iadul grecesc: „Au ars multe hoteluri. Catastrofă”
„Misiunile desfăşurate de colegii noştri constau în limitarea propagării incendiului spre zonele locuite, precum şi menţinerea unei linii de protecţie între frontul incendiului şi zona neafectată. Propagarea incendiului este favorizată de temperaturile care s-au menţinut ridicate în ultimele zile, precum şi de intensificările vântului”, se arată în comunicat.
Pompierii români acţionează în sprijinul autorităţilor elene, sub coordonarea ofiţerului de legătură din Grecia.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.