Paradox românesc. Pensiile speciale vor fi majorate înainte de a fi eliminate
Până să fie eliminate, pensiile speciale vor fi majorate cu 14,8%, la fel ca celelalte, de la 1 ianuarie 2024. Practic, înainte să fie impozitate, pensiile speciale vor avea parte de o majorare și vor fi indexate cu inflația, la fel ca pensiile din sistemul public.
Pensiile speciale vor fi majorate înainte de a fi eliminate
Pensiile speciale vor crește cu 13,8%, începând din ianuarie. Mai clar, acestea vor fi indexate cu rata inflației, la fel ca pensiile din sistemul public, bazat pe contributivitate, numai că în cazul pensiilor speciale va fi indexată cu rata inflației doar partea contributivă din pensia specială, adică acea parte pentru care beneficiarii pensiilor speciale au contribuit în timpul vieții active.
Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, au recunoscut faptul că pensiile speciale vor beneficia de aceeași mărire de aproape 14% ca și pensiile oamenilor de rând, doar că prim-ministrul a explicat că aceasta ar fi fost singura variantă legală: o majorare diferențiată, adică un procent de indexare mai mic pentru pensiile speciale față de cele din sistemul public.
Citește și:
> Paradox românesc: plafonarea se pune în calea ieftinirilor
> Legalizarea canabisului recreațional în Germania
> Modificări de ULTIMĂ ORĂ la pachetul de măsuri fiscale: salariul minim nu va mai creşte
Ar fi fost o variantă neconstituțională, afirmă premierul, de altfel acesta recunoaște că în discuțiile purtate în coaliția de guvernare a existat și propunerea ca pensiile speciale să nu fie mărite începând de anul viitor, doar că liderii coaliției au ajuns la concluzia că dacă ar fi făcut acest lucru atunci ar fi încălcat litera Constituției, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Luna trecută, Guvernul a adoptat în Parlament reforma pensiilor speciale, acel jalon obligatoriu din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o lege care introduce un impozit de 10% pentru partea contributivă din pensiile speciale, dar și un sistem de impozitare progresivă, în trei etape, 10%, 15% sau 20% pentru partea necontributivă din pensiile speciale de la bugetul de stat drept bonus, cadou față de partea contributivă din taxele și impozitele tuturor românilor.
Citește și:
> Adevărul șocant din spatele retragerii lui Biden!
> Declarația surprinzătoare a lui Ciolacu despre energia ieftină și viitorul verde al României
> Diana Șoșoacă, dată afară din Parlamentul European: Află de ce!
Ce prevede legea pensiilor speciale
Pe 16 octombrie, Camera Deputaților a adoptat proiectul privind pensiile speciale, pe care l-a pus în acord cu decizia Curții Constituționale a României.
Legea prevede că „judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării”.
Citește și:
> Joe Biden diagnosticat cu COVID-19 - Ce urmează?
> Declarația șocantă a lui Biden despre „țintirea” lui Trump: Ce a vrut să spună?
> Confuzie șocantă: Joe Biden îl confundă pe Zelenski cu Putin
Potrivit actului normativ, cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
„De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”, mai stipulează legea.
Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie.
Citește și:
> Primarul Brașovului, Dominic Fritz, acuzat de conflict de interese!
> Grindeanu cere măsuri urgente pentru restructurarea TAROM! Află detalii
> Joe Biden se pregătește pentru un interviu important după dezbaterea cu Trump
„În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora.
Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional”, se mai arată în lege.
În iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat la CCR această lege, iar Curtea a decis în august că unele prevederi sunt neconstituţionale.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.