Locuitorii de la bloc trebuie să respecte această regulă pentru a nu fi sancționați dur. „Este obligatoriu până la 31 decembrie 2023”
Persoanele care locuiesc la bloc riscă să fie amendate dacă nu vor respecta legea.
Regulă strictă pentru locuitorii de la bloc
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei transmite că data de 31 decembrie este ultima zi în care locuitorii de la bloc ale căror apartamente sunt racordate la rețeaua de termoficare sunt obligați să își monteze contoare individuale de căldură sau repartitoare.
”Cu ajutorul sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, cu citire de la distanță, veți plăti exact cât consumați!
În imobilele de tip condominiu și în clădirile mixte racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire este obligatorie montarea contoarelor individuale până la 31 decembrie 2023 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit.”, informează Autoritatea Națională de Reglementarea în domeniul Energiei.
Potrivit ANRE, prin contorizarea individuală se poate realiza o economie de energie și, implicit, o reducere a cuantumului facturii.
Citește și:
> Cristian Piedone: „Sectorul 5 nu mai este sat fără câini”
„Comisia Europeană a identificat în contorizarea individuală un potențial de 15-30% de economisire a energiei, reducere a costurilor și diminuare a emisiilor de CO2. Fiecare proprietar plătește consumul aferent apartamentului său și cota-parte din consumul comun, evidențiate în nota de consum individual pusă la dispoziție lunar de firma autorizată de ANRE”, transmite Autoritatea Națională de Reglementarea în domeniul Energiei.
În conformitate cu prevederile legii care a intrat în vigoare la începutul anului 2023, data limită pentru montarea de sisteme individuale de contorizare a energiei termice sau de repartitoare de costuri în blocurile racordate la sistemele de distribuție a energiei termice este 31 decembrie 2023.
”În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică în sistem de distribuție orizontală este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2023 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit. Pentru condominiile cu distribuție verticală a agentului termic în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, respectiv a repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit, în condițiile în care există realizat la nivel de condominiu un sistem de echilibrare hidraulică a instalației de încălzire”, se arată în lege, potrivit ANRE.
Persoanele care vor refuza să își monteze repartitoare riscă să primească amenzi de sute de lei.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.