Începe programul „Litoralul pentru toți”. Prețuri începând cu 35 de lei pe noapte

22 aug. 2023, 12:00
Bogdan Vacarciuc / Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Programul “Litoralul pentru toţi” are loc în perioada 1 – 30 septembrie și este dedicat tuturor turiştilor care vor să se odihnească pe litoralul românesc în extra-sezon, anunţă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Programul “Litoralul pentru toţi” revine

În programul “Litoralul pentru toţi” s-au înscris 48 de hoteluri din toate staţiunile din România, care pun la dispoziţia turiştilor în jur de 5.000 de locuri de cazare pe noapte. Prețurile încep de la 35 de lei pentru o noapte, cel mai ieftin pachet, fără masă, la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, pentru un sejur de minim 5 nopţi.

”Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediţia de toamnă a programului “Litoralul pentru toţi”, prin care românii se pot caza în hotelurile si pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 35 de lei pe noapte. Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut”, anunţă FPTR.

Programul “Litoralul pentru toţi” este la ediţia cu numărul 42 și are loc în perioada 1 – 30 septembrie 2023 şi este organizat pentru toți doritorii de a petrece un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.

”Până la începerea efectiva a programului, pe 1 septembrie, estimăm că peste 100 de unităţi vor intra în acest program, astfel încât peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie”, menţionează patronatul.

Turiștii profită de luna septembrie pentru a se odihni la mare

Turiștii vor putea cumpăra locuri pentru sejurul dorit direct de la hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor.

“Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirmă Dragoş Răducan, presedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

În program s-au înscris hoteluri de 2, 3 și 4 stele.

“Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în varf de sezon şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc încă o vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii.”, a adăugat reprezentantul FPTR.

"Litoralul pentru Toţi" este unicul program social din România, care este susţinut integral de patronatele hoteliere autohtone.



Citeste si