Horoscopul lunii Martie 2023: Află ce îți rezervă astrele în această lună!
Află și tu ce îți rezervă astrele în această lună!
Horoscop martie 2023: Zodia Berbec
Începutul lunii martie debutează activ în zona carierei, unde veți avea multe responsabilități și lucruri de rezolvat. Este posibil chiar să aveți anumite planuri mai vechi, pe care veți dori acum să le puneți în aplicare.
A doua jumătate a lunii martie va aduce romantism și sporește iubirea, așadar veți fi mai concentrați asupra vieții voastre amoroase. Veți încerca să petreceți mai mult timp alături de persoana iubită, să abordați unele subiecte mai sensibile, să readuceti armonia în relație. Nativii singuri au șansa să se îndrăgostească în a doua jumătate a lui martie.
Horoscop martie 2023: Zodia Taur
Prima parte a lunii martie îți stimulează dorința de interacțiune, vei dori să ai o viață socială mai bogată, să te bucuri de ieșiri cu prietenii, să cunoști oameni noi, locuri noi, să trăiești emoții noi. Te concentrezi mai mult asupra distracțiilor și mai puțin asupra muncii.
Citește și:
> Horoscopul iubirii 3-9 iulie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscopul dragostei 27 martie - 2 aprilie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscopul dragostei 15-21 ianuarie 2024: Află ce îți rezervă astrele!
A doua jumătate a lunii îți oferă mai mult timp pentru tine, pentru nevoile tale personale. Vei găsi timp și resurse pentru a te răsfăța, odihni și pentru a-i oferi sufletului tău tot ceea ce are nevoie.
Horoscop martie 2023: Zodia Gemeni
Luna martie 2023 vine plină de provocări pentru voi, dragi nativi Gemeni.
Veți simți că aveți mai multe responsabilități, atât la locul de muncă, cât și în relație. Sunt o serie de rezoluții pe care vi le-ați propus și acum doriți să le puneți în aplicare, să le faceți realizabile.
În relație par să fie mai multe aspecte de rezolvat, probleme mai vechi sau rupturi în atașament. Veți munci să aduceți la un echilibru toate acele nuanțe din viața voastră pe care doriți să le schimbați.
Atenție la schimbările de dispoziție, care vă pot umbri planurile și va pot pune bețe în roate, puteți răni sau supăra pe cineva.
Citește și:
> Horoscopul iubirii 22 - 28 mai 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscopul iubirii 4-10 septembrie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> De ce are nevoie fiecare semn zodiacal în săptămâna 20-26 martie
Horoscop martie 2023: Zodia Rac
Urmează o perioadă calmă și frumoasă pentru voi, așadar vă veți așeza mai comod, ca să vă bucurați de tot ceea ce este valoros pentru voi, în viață.
Veți îndrăzni să spuneți ce simțiți, veți reuși să aduceți armonia în relația de cuplu și totodată veți găsi un echilibru financiar.
Nu putem spune că veniturile vor fi mai mari, dar cu siguranță strategiile voastre financiare vor fi mai bune. Undeva schimbați ceva, în rutina de cheltuieli și investiții, iar aceste mici schimbări vă aduc avantaje atât pe termen scurt, cât și lung. În relația de cuplu se mai pot ivi neînțelegeri, însă atmosfera generală este una bună.
Horoscop martie 2023: Zodia Leu
Nativii Leu sunt puși pe fapte mari în martie 2023. Vor primi energie astrală, vor fi plini de entuziasm și optimism și vor încerca să prindă toate oportunitățile.
Citește și:
> De ce are nevoie fiecare semn zodiacal în săptămâna 27 martie - 2 aprilie
> La ce trebuie să renunți în săptămâna 20-26 martie ca să atragi fericirea
Vor munci mai mult pentru a-și atinge toate scopurile, însă vor ști totodată să își găsească timp să se distreze sau să petreacă alături de cei dragi.
Atenție la tendința de impulsivitate, uneori puteți reacționa mai dur decât ar trebui. E posibil chiar să faceți unele greșeli și să răniți sentimentele unora.
Horoscop martie 2023: Zodia Fecioară
Nativii Fecioară vor fi plini de creativitate, astfel că vor găsi soluții bune pentru multe probleme care îi nelinișteau.
Se vor îngriji mai mult de propria sănătate și vor încerca să adopte un stil de viață mai sănătos. Fecioarele par puse pe schimbări importante în acest an, așadar fiecare lună reprezintă o perioadă plină de ocazii pentru a pune în aplicare aceste gânduri.
Horoscop martie 2023: Zodia Balanță
Pentru nativii Balanță, această perioadă va fi încărcată de provocări. Unele vor declanșa și probleme, însă majoritatea vor aduce diverse beneficii acestor nativi.
Citește și:
> Horoscopul Florilor: Ce floare ți se potrivește, în funcție de zodia ta
> Lună nouă în Taur, pe 19 mai. Eveniment astrologic cu un impact magnific pentru sufletul nativilor
Sintetizând, am putea spune că este o lună plină de reușite, dar și plină de muncă.
Sfatul astrologului este să încercați să vă relaxați, să găsiți timp pentru plimbări în aer liber și să încercați să va deconectați de la evenimentele stresante din viața voastră.
Horoscop martie 2023: Zodia Scorpion
În luna martie Scorpionii se vor simți mai emoționali decât de obicei, mai sensibili și mai romantici totodată. Au nevoie să se apropie mai mult de cei dragi, au nevoie de iubire și susținere, iar familia, partenerul de viață și prietenii apropiați vor juca un rol important în viața lor. Scorpionii vor fi mai atenți la calitatea vieții lor, la împlinirea spirituală și echilibrul emoțional.
Horoscop martie 2023: Zodia Săgetător
Odată cu sosirea primăverii Săgetătorii se vor simți plini de energie, dornici să călătorească, să iasă în natură, să descopere locuri noi. O forfotă interioară îi îndeamnă să devină activi, dinamici, să nu stea locului. Dar nici răbdare prea multă nu vor avea. Astrologul recomandă să practicați și un sport, pentru a reuși să vă consumați surplusul de energie.
Citește și:
> Am măsurat pe Chilia: Ce s-a descoperit. Așteptăm încă acces pe canalul Bâstroe
> Paștele Ortodox - Obiceiuri și tradiții străvechi
> MApN oferă posturi pentru 5.000 de soldaţi şi ofiţeri. Care sunt condițiile de înscriere
Horoscop martie 2023: Zodia Capricorn
Luna martie 2023 reprezintă o perioadă plină de provocări pentru nativii Capricorn. La locul de muncă sunt dispuși să prindă toate oportunitățile, sunt creativi și bine organizați, astfel că pot avea rezultate bune în această perioadă. Cu puțin noroc, este posibil ca și veniturile să fie mai mari, prin câștiguri adiacente.
În plan emoțional este posibil să existe unele neajunsuri. Capricornii sunt firi foarte implicate în relații, însă partenerul de viață probabil nu se va ridica la așteptările lor. Rămâne ca fiecare nativ să decidă cât de mare importanță să dea sau nu unor evenimente în plan amoros.
Horoscop martie 2023: Zodia Vărsător
În luna martie Varsatorii se vor simți mai plini de energie, mai optimiști și mai încrezători în forțele proprii.
Cu toate acestea, nu vor dori să se aventureze în noi activități, ci vor căuta liniștea și echilibrul. Ar putea să înceapă să studieze ceva ce le place, căci stimularea intelectuală le va face bine.
Și cu sănătatea se pare că vor sta mai bine. Cu toate acestea, nu este recomandat să renunțe la obiceiurile sănătoase.
Horoscop martie 2023: Zodia Pești
Chiar dacă primăvara le va aduce Peștilor multă energie, totuși vor avea atât de multe de rezolvat, încât se pot simți suprasolicitați și obosiți.
Este important să își organizeze bine timpul, astfel încât să doarmă suficient, dar totodată să găsească perioade în care să se relaxeze. Poate în weekend, poate cu ieșiri scurte de o zi sau orice altceva le face plăcere.
Chiar și așa, Peștii pot face progrese în carieră în această perioadă, așadar sfatul astrologului este să îndrăznească să accepte noi oportunități.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.