Greva profesorilor, ziua 4. Sindicaliștii anunță azi dacă acceptă oferta de 2.500 de lei a Guvernului/Protest în Piața Victoriei
Este a patra zi de grevă în Educație și profesorii nu renunță. Sindicaliștii au vorbit, miercuri, câteva ore cu miniștrii de la Finanțe, Muncă, Educație și Investiții, însă nu au reușit să ajungă la un numitor comun, așa că azi vor fi proteste în toată țara. Sunt așteptate manifestări inclusiv în București, unde 15.000 de angajați din învățământ sunt așteptați în stradă.
Greba profesorilor, ziua 4
România este printre țările care își plătesc cel mai puțin profesorii. Mai mult, salariile lor nu țin pasul cu inflația și scumpirile. În topul salariilor, ocupă locul 26 din 36, cele mai bune lefuri câștigându-se în Germania și Luxemburg. În ultimii 20 de ani, peste 6.500 de profesori au plecat din România, jumătate dintre ei în Marea Britanie.
Negocieri fără rezultat
Negocierile de miercuri seară nu au dus nicăieri, astfel că profesorii continuă greva. „Mesajele sunt clare, greva generală continuă”, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI.
„Aceasta este o acţiune de protest mai presus de o creştere salarială, vorbim de statutul celor care lucrează în sistem”, a transmis Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”.
„Cred că e un pas înainte faţă de situaţia de ieri, când eram tare decepţionat, cred că azi e un pas înainte, dar nu ştiu dacă e un pas suficient”, a completat Anton Hadăr, liderul Federației „Alma Mater”.
De cealaltă parte, reprezentanții autorităților nu reușesc să se pună de acord în privința unui mesaj comun. „Nu poate să fie vorba despre niciun fel de creştere salarială. Oferta suplimentară a Guvernului va fi aceea a acordării a unei sume în luna iunie şi a unei sume în luna octombrie.
Citește și:
> Sindicatele din Educație, după noua negociere: Greva continuă și marți
> Ce se va întâmpla cu profesorii care au participat la grevă
> Vacanța de iarnă a elevilor s-ar putea prelungi, dacă profesorii nu primesc bani în plus
1.000 de lei pentru luna iunie şi 1.500 de lei pentru luna octombrie. Astfel de sume de lei să fie acordate şi personalului nedidactic în cuantum de 500 de lei în luna iunie şi 500 de lei în luna octombrie”, a explicat Marian Neacșu, șeful echipei de negociatori.
Ministrul Educației: „Salariile trebuie să crească”
„Cred că salariile personalului didactic, nedidactic şi auxiliar trebuie să crească, asta în mod clar”, a spus Lidia Deca, ministrul Sănătății.
„Solicitările dumnealor sunt legitime, dar că trebuie să găsim acel echilibru, în care să ne gândim şi la copii, dar bineînţeles şi la dascălii noştri”, a continuat Marius Budăi, ministrul Muncii.
Revendicările sindicatelor din Educație
- „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
- Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
- Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
- Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
- Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.