Cristian Popescu Piedone, anunţ despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei
Preşedintele executiv al PUSL şi primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a venit cu o declarație surprinzătoare despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei, la alegerile locale.
După ce a fost declarat nevinovat în cazul tragediei de la Colectiv, Cristian Popescu Piedone a început să facă „curățenie” în sectorul pe care îl conduce astăzi.
Totodată, acesta a surprins cu o declarație neașteptată în ceea ce priește alegerile locale la Primăria Capitalei.
"Dacă nu puteți voi, POT EU!
Dacă orgoliile VOASTRE sunt mai presus de interesele cetățenilor, trageți obloanele, închideți partidele și lăsați Bucureștiul în seama celor dispuși să muncească pentru dezvoltarea lui! Dacă funcțiile publice VĂ sunt mai importante ca oamenii, ieșiți urgent și definitiv din politică!
Dacă SUNTEȚI încrezători că cetățeanului îi place circul politic și așteaptă zilnic promisiuni deșarte… înseamnă că nu înțelegeți prezentul! Dacă nu înțelegeți oamenii, n-aveți cum să lucrați în folosul lor
Nu sunt perfect, nu dau sfaturi, dar sunt liber să am opinii și mai ales… liber să iau decizii! În consecință, ROG alianța puterii să nu-și mai fluture orgoliile în public și să-și anunțe rapid candidatul pentru Capitală!
ÎN CAZ CONTRAR,
ANUNȚ PUBLIC CĂ ÎMI PUN CEI 30 DE ANI DE EXPERIENȚĂ ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ÎN SLUJBA CETĂȚENILOR CARE MĂ VOR PRIMAR AL CAPITALEI!", a scris Cristian Popescu Piedone într-o postare pe Facebook.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.