Călătorii CFR își pot alege locul și vagonul în trenurile cu care călătoresc
CFR Călători a anunțat o nouă schimbare în favoarea pasagerilor. De acum, călătorii CFR își pot alege singuri locul și vagonul în care își doresc să călătorească.
Călătorii CFR își pot alege singuri locul și vagonul în care călătoresc
Începutul primăverii vine cu vești bune pentru călătorii CFR. Compania de transport a anunțat, pe 1 martie, că în aplicația de cumpărare online a biletelor de tren, călătorii își pot alege singuri locul și vagonul în care își doresc să călătorească.
Această nouă opțiune este valabilă pentru orice tip de tren cu regim de rezervare obligatoriu sau facultativ, numai la vagoanele de clasa 1 și 2, iar cumpărătorii își pot alege locul cu cel puțin 24 de ore înainte de plecarea trenului.
“După perioada de testare necesară implementării, facilitatea este intuitivă și permite cu ușurință clienților, alegerea locului și vagonului în care doresc să călătorească. Această facilitate este valabilă la orice rang de tren cu regim de rezervare obligatoriu sau facultativ, doar la vagoanele de clasa 1 și a 2-a. Alegerea locului este posibilă pentru biletele cumpărate cu cel puțin 24 de ore înainte de plecarea trenului. În funcție de rezultatele aplicării generale pe toate trenurile cu vagoane clasă, aplicația va fi dezvoltată astfel încât să acopere întreaga gamă de servicii oferită de CFR Călători”, a transmis compania.
Cum îți poți alege locul și vagonul în trenurile CFR
Călătorii CFR sunt nevoiți să intre pe site-ul cfrcalatori.ro sau pe aplicația mobilă de unde își vor procura biletele de tren. Locurile dorite trebuie selectate cu cel puțin 24 de ore înainte de plecarea trenului. După ce ați selectat ruta dorită, alegeți și trenul cu care doriți să călătoriți și apăsați pe butonul „cumpără”.
Citește și:
> Trenurile Soarelui pornesc spre litoral. 32 de garnituri vor circula spre Marea Neagră
După aceasta va trebui să selectați clasa, tipul biletului și apăsați butonul „pasul următor”. După ce ați ales numărul de călători, mergeți în josul paginii la secțiunea „personalizate” și apăsați butonul „Alegeți locurile”, după care veți putea selecta vagonul și locul pe care îl doriți. Pentru a salva alegerea, apăsați „salvează”.
Procesul se încheie cu afișarea prețului, autentificarea în contul dvs., confirmarea selecției, datele călătorului și achitarea biletului CFR. Astfel, călătorii CFR nu vor mai fi nevoiți să stea la cozile de la casele CFR.
Cum poți cumpăra bilete de călătorie cu CFR
Biletele CFR de trafic intern pot fi procurate înainte cu până la 30 zile, prin umătoarele modalități:
• online de pe site-ul www.cfrcalatori.ro;
• din aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”, care poate fi descărcată din Google Play, App Store și Huawei AppGallery;
• de la automatele de vânzare bilete din gări;
• de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism).
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.