Alegeri parlamentare în Polonia. PiS a luat cele mai multe voturi, dar nu a reușit să își asigure majoritatea
Partidul Lege şi Justiţie (PiS) la putere în Polonia s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică, arată un sondaj IPSOS realizat la ieșirea de la urne. Grupul politic a obținut doar 200 de locuri, mai puțin de jumătate din totalul de 460 de locuri ale Parlamentului.
Populiștii de la PiS au luat cele mai multe voturi, dar nu au reușit să-și asigure majoritatea la alegerile parlamentare din România
Opoziţia centristă pro-europeană a câştigat majoritatea parlamentară la alegerile legislative de duminică din Polonia, învingându-i pe populiştii naţionalişti de guvernământ (PiS) şi extrema dreaptă la un loc, potrivit sondajelor la ieşire, transmite AFP.
Cele trei partide ale opoziţiei centriste, Platforma Civică (KO) a lui Donald Tusk, creştin-democraţii din A treia Cale şi Stânga, au câştigat împreună 248 de locuri, faţă de 212 locuri pentru PiS şi Confederaţia (extrema dreapta) împreună.
Prezența la vot la alegerile din Polonia a fost probabil cea mai mare de la căderea comunismului în 1989, a declarat duminică șeful comisiei electorale, Sylwester Marciniak , după ce un sondaj la ieșirea de la urne a estimat-o la 72,9%.
Citește și:
> Predoiu, despre aderarea României la Schengen: „Meciul se joacă. Avem atuuri”
> Alegeri în UK: Laburiștii lui Starmer, lideri în sondaje
> Ce se află în spatele planului PSD-PNL de comasare a alegerilor locale și parlamentare din 2024
Cum a reacționat Donal Tusk, liderul opoziției
Liderul opoziției poloneze pro-europene, Donald Tusk, care conform sondajelor la ieșirea de la urne a câștigat majoritatea la alegerile legislative de duminică, a declarat că aceasta înseamnă „sfârșitul domniei PiS”.
„Polonia a câștigat, democrația a câștigat, i-am alungat de la putere (...) este sfârșitul acestei perioade proaste, este sfârșitul domniei PiS”, a spus el după publicarea sondajelor.
Liderul KO, Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, a promis că va repara relațiile Varșoviei cu Bruxellesul, care au fost tensionate de numeroase ciocniri pe teme precum independența justiției, drepturile LGBT și migrația.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat duminică că naționaliștii săi de guvernământ, Lege și Justiție (PiS), au câștigat alegerile parlamentare.
Citește și:
> Zeci de țări din lume vor avea alegeri prezidențiale sau parlamentare în anul 2024
> Alegeri 2024 în România. Când ar putea avea loc alegerile prezidențiale, parlamentare și locale
„Am câștigat. Lege și Justiție (PiS) este câștigătorul alegerilor parlamentare din 2023", a declarat el pe platforma de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.
Naționaliștii aflați la putere, Lege și Justiție (PiS), vor încerca să formeze un guvern stabil dacă președintele le va da această sarcină, a declarat duminică premierul Mateusz Morawiecki, conform Reuters.
„Dacă președintele îi va încredința formarea unui guvern candidatului partidului câștigător, vom încerca să construim un guvern stabil", a declarat Morawiecki pentru postul public de televiziune TVP Info.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.