Rafila despre programele de screening din România
Ministerul Sănătății a finalizat legislația referitoare la programele de screening, iar românii vor beneficia de aceste servicii începând cu prima jumătate a acestui an.
"Practic, legislaţia este terminată, însă trebuie să ne asigurăm că există ceva şi în spatele screeningului. Oricum în prima jumătate a acestui an dăm drumul la primele programe de screening.
Noi facem programe de screening inclusiv la nivelul cabinetelor de medicină de familie - este vorba de bolile cardiovasculare, de diabet. Ne dorim să le extindem. Ştiţi bine că plata medicilor de familie, în momentul de faţă, se face şi pe un pachet de servicii preventive, din care screeningul face parte.
Probabil că proiectul cel mai important şi cel mai aşteptat, după bolile cardiovasculare şi diabet, zic eu, pentru că sunt mult mai frecvente, este cel legat de screeningurile majore în cadrul Planului naţional de combatere a cancerului, mă refer la cancerul de col uterin, cancerul de sân, cancerul de prostată şi cancerul digestiv", a declarat Rafila, la Spitalul Judeţean din Oradea.
Ministrul Sănătății susține că unele dintre ele sunt relativ uşor de implementat din punctul de vedere al screeningului, însă se lucrează la asigurarea a ceea ce urmează după.
Citește și:
Beneficiază de cele mai bune tratamente dentare în cadrul unei clinici stomatologice premium
Bucură-te în fiecare zi de sunetul valurilor și de briza mării
Cazinourile online și abordarea responsabilă: cum să te distrezi fără riscuri nepotrivite
"Pentru că screeningul în sine nu face altceva decât o detecţie precoce a unor boli serioase şi trebuie să ai tot circuitul şi toate resursele disponibile pentru ca pacientul care a fost identificat să poată beneficia de evaluare şi tratament imediat.
Organizarea şi reorganizarea sistemului de sănătate la nivel regional cu centre de excelenţă, cel puţin la planul de cancer, este un proces laborios, la care lucrează zeci de specialişti, cei mai buni specialişti din oncologie în momentul de faţă," a explicat Rafila.
Ministrul mai spune că pregătirea pentru aceste screening-uri este importantă, deoarece nu doreşte ca un asemenea program "să fie un eşec", la fel ca programul de screening pentru cancerul uterin, în urmă cu 7-8 ani.
"Nu dorim un astfel de program care să fie un eşec din primul an de implementare. Avem nevoie de parteneriat cu medicii de familie, care, desigur, vor fi plătiţi pentru ceea ce fac, dar vrem să-l facem cu seriozitate şi nu o improvizaţie care să fie folosită exclusiv în campanie electorală.
Din păcate, există colegi de-ai noştri din alte zone care folosesc aceste chestiuni în scop politic, electoral. Nu e loc de astfel de manifestări politice în sănătate, din punctul meu de vedere. Acţionăm responsabili, cu profesionalism şi cu ceea ce este mai important, cu bună-credinţă", a transmis ministrul Sănătăţii.