Val de controale la băncile din România. ANPC face verificări de fond

27 ian. 2024, 09:13
Dragos Asaftei / Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) efectuează verificări ample la toate băncile din România.

ANPC, controale la toate băncile din țară

Toate băncile din România se află într-un control de fond, iar rezultatele vor fi anunţate după încheierea proceselor verbale de constatare a contravenţiei, a declarat directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

”Fiecare bancă în acest moment se află într-un control de fond... Am plecat de la povestea controlului privind informarea consumatorilor la faza precontractuală şi am descoperit anumite lucruri. După ce finalizăm prin procesul verbal de constatare şi contravenţie şi prin, bineînţeles, ordinele semnate de preşedintele autorităţii, în momentul acela le vom şi comunica.
Am solicitat tuturor băncilor care au avut de-a lungul timpului creditare în CHF (franci elveţieni n.r.), euro şi lei anumite documente. Le-am primit parte dintre ele, parte dintre ele urmează să le primim în perioada următoare. Le scanăm, le verificăm, sunt mai mulţi oameni care se uită.
Am cerut şi nişte păreri, inclusiv către celelalte instituţii ale statului şi o să luăm o hotărâre în momentul în care finalizăm documentul de control”, a explicat Paul Anghel, într-o conferinţă de presă.

În august 2023, ANPC a început o campanie de control a operatorilor din domeniul bancar, la nivelul întregii țări.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor verifică dacă băncile și-au făcut publicitate corect și dacă acestea au prezentat riscurile atașate creditelor.

"Am calibrat aceste verificări, raportate la acordarea contractelor de credit, în diverse etape pentru că între timp au apărut acte normative ce au schimbat total paradigma celor precedente. Din acest motiv facem o analiză amănunțită a fiecăreia dintre etape în primul rând plecând de la ideea că unele dintre contestații au fost câștigate de către autoritatea noastră, altele nu.
Există motivări ale judecătorilor de care cu siguranță vom ține cont. Sperăm în felul acesta să aducem lumină în tot ceea ce reprezintă o prea mare povară pentru mulți dintre consumatori", a declarat Horia Constantinescu, președinte ANPC.


Citeste si