Românii datori la bancă, tot mai puțin spațiu de manevră. Cine va plăti rate mai mari din aprilie
Prinși în apele tulburate de bănci, sute de români care au făcut credite se întreabă ce mai este de făcut ca să plătească rate mai mici. Nu ar fi prea mult spațiu de manevră, susțin brokerii de credite. ROBOR la trei luni încă e la un nivel ridicat, IRCC va mai crește, iar Euribor, valabil pentru împrumuturile în euro, intră și el în hora scumpirilor. Așadar, diferențele între rate au ajuns să fie nesemnificative.
Românii care vor plăti rate mai mari din aprilie
Perioada de bine pentru cei care cu credite în lei, luate după 2019, se termina. Din aprilie, când IRCC va ajunge la pragul de 6%, și ei vor avea rate mai mari.
A mai rămas puțin spațiu de manevră pentru datornici. Mai clar, o persoană care a luat un credit pe 30 de ani raportat la indicele ROBOR la trei luni și mai are de achitat un sold de 400.000 de lei, adică 80.000 de euro, plătește o rată de 3.387 de lei.
În paralel, cineva care a luat un credit după 2019, raportat la IRCC, are o rată de 3.100 de lei, rată care se va mări din aprilie, odată cu creșterea indicelui IRCC.
Prin urmare, nu vor mai fi diferențe semnificative între cei care au rate raportate la ROBOR și cei care au rate raportate la indicele nou.
Variantele oferite de specialiști, în funcție de IRCC sau ROBOR
Brokerul de credite Dragoș Nichifor a transmis că pot sta liniștiți, fără să facă nimic, cei care au credite în lei pe dobânzi fixe, luate acum un an, doi sau trei.
Citește și:
> ANPC susține că românii sunt înșelați la calculul ratelor
> Românii plătesc cele mai mari dobânzi din UE la creditele ipotecare, pe fondul inflației ridicate
> Black Friday la SMART TabbyBoo: Cele mai tari reduceri pentru copii!
În schimb, situația se schimbă pentru românii care au credite în lei pe dobândă compusă din IRCC plus marjă, în acest caz fiind vorba despre dobânzi de 9%.
„O economie de 2% see poate face prin trecerea la dobânda fixă de 7%, cam acolo sunt cele mai ieftine produse cu dobândă fixă în lei”, a completat brokerul.
„Există soluţii puse pe masă de bănci în ultimii doi ani, există o piaţă a refinanţărilor creditelor ipotecare. Nu trebuie să rămâi cu un împrumut ipotecar 20 de ani la o bancă”, a adăugat Gheorghiţă Baciu, director în cadrul unei bănci.
O refinanțare costă mai bine de 4.000 de lei, însă unele bănci suportă o parte dintre costuri. Această variantă este luată în calcul și de cei care au credite în euro, având în vedere dobânzile tot mai mari.
„În acest moment se învârt în jur de 3%, valorile la trei luni şi la şase luni. Ne aşteptăm ca în vară să ajungă undeva la 4%. Asta înseamnă că toţi cei care au luat credite în euro, Prima Casă, în perioada 2009-2013, vor ajunge la dobânzi de 7-8% faţă de 3-4% atât cât au avut acum un an, un an şi jumătate. Pentru aceşti clienţi sunt încă produse în euro cu dobândă fixă în zona de cinci la sută”, a mai spus Dragoș Nichifor, broker de credite.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.