Prognoza meteo ANM 23 octombrie - 20 noiembrie. Temperaturile vor depăși 22 de grade/Revin ploile în jumătate de nord-vest a țării

20 oct. 2023, 10:57
Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 23 octombrie - 20 noiembrie. Temperaturile vor fi peste cele normale în aproape toată țara. În termometre vor fi și peste 22 de grade Celsius. În schimb, revin ploile în jumătatea de nord-vest a țării. 

ANM a transmis prognoza meteo pentru perioada 23 octombrie - 20 noiembrie

Chiar dacă temperaturile vor fi în scădere față de acest wweekend, vremea se va menține caldă pentru data din calendar. Pe parcursul săptămânii viitoare, cel mai bine din punct de vedere termic va fi în sudul și sud-estul țării, unde așteptăm valori maxime de 22...25 de grade Celsius.

Precipitațiile vor fi mai consistente în vest, nord-vest, centru și în zonele montane. În est și în sud-est, deficitul de umiditate se va menține accentuat cu secetă extremă.

Prognoza meteo ANM 23 octombrie- 30 octombrie 

În săptămâna 23-30 octombrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, în special în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar și deficitar în cele sudice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo ANM 30 octombrie - 6 noiembrie

În săptămâna 30 octombrie- 6 noiembrie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Prognoza meteo 6 noiembrie - 13 noiembrie

În săptămâna 6– 13 noiembrie, temperatura medie aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo 13 noiembrie - 20 noiembrie

În săptămâna 13– 20 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință spre excedent în cea mai mare parte a țării, au precizat meteorologii.



Citeste si