Nou cutremur în România. Seismul s-a produs în zona judeţului Timiş

22 feb. 2023, 17:25
vchal/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 a avut loc miercuri după amiază în județul Timiș la adâncimea de 10 kilometri.

România este zguduită de un alt cutremur

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a transmis că în România a avut loc un nou cutremur. De această dată, cutremurul s-a produs miercuri după amiază, în zona judeţului Timiş. Seismul a avut loc la ora 16.37, în Banat, Timiș, la o adâncime de 10 kilometri, înregistrând o magnitudine de 3.7.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 48 km S de Timișoara, 75 km NE de Belgrade, 75 km NE de Zemun, 96 km S de Arad, 96 km E de Novi Sad, 124 km SE de Szeged, 201 km S de Oradea, 233 km N de Nis, 235 km E de Pecs și 243km NV de Craiova, informează INFP.

Cutremur cu magnitudinea de 4 în Gorj

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că miercuri dimineața, 22 februarie 2023, la ora 08:25:59 (ora României), s-a produs un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 în zona Oltenia, Gorj. Seismul a avut loc la adâncimea de 15 km. În primă fază, experții au stabilit că seismul a avut o intensitate de 4,1, după care a fost revizuită și stabilită o magnitudine de 4.

În ultima săptămână, în regiunea Oltenia, județul Gorj au avut loc un șir de cutremure însoțite de zeci de replici. Experții spun că cutremurele din această perioadă sunt cele mai puternice produse vreodată în zona respectivă. Cutremurele de săptămâna trecută au atins magnitudini de tocmai 5,7.



Citeste si