Horoscopul Încrederii. Zodiile care pot păstra cel mai ascuns secret

18 aug. 2023, 15:37
Ironika/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Oamenii pot avea multe calități, dar cu siguranță nu le pot avea chiar pe toate. Așadar, oricât de puternică ar fi prietenia între două persoane, uneori încrederea își are limitele sale. Chiar dacă ne simțim foarte bine lângă cineva, avem multe activități comune, ne ajutăm, ne distrăm, uneori știm că nu îi putem spune un secret, pentru că fără să își dea seama, din neatenție, îl „scapă” mai departe. Iată care sunt zodiile care au cea mai mare putere de a păstra un secretul nostru.

Horoscopul încrederii și zodiile care pot ține un secret: Rac

Deși comunicativ și deosebit de sensibil, iar uneori pare că vorbește vrute și nevrute, nativul Rac știe cu adevărat să păstreze un secret.

Empatizează puternic cu nevoia celuilalt de a nu comunica mai departe, înțelege urmările negative ale răspândirii secretului și ale trădării, iar nativul Rac însuși urăște să fie trădat, urăște minciuna.

Așadar, va păstra cu siguranță secretul cuiva, la fel și confidențialitatea unor discuții, cu condiția să fie anunțat de toate acestea, să i se spună în mod cert că nu se dorește ca informațiile să ajungă și la alte urechi.

Horoscopul încrederii și zodiile care pot ține un secret: Fecioară

Nativul Fecioară nu obișnuiește de fel să dea detalii despre conversațiile pe care le-a purtat cu alții, pur și simplu acest fapt nu face parte din natura lui.

Poate doar să întâlnească o persoană foarte iscusită în ale cuvintelor, care să știe să-l descoasă sau să recurgă la alte trucuri necurate pentru a încerca să afle ceva.

Însă dacă Fecioara știe că orice ar fi, nu trebuie să dea mai departe o informație, cu siguranță o va păstra, indiferent de situație, chiar și sub șantaj.

Cu toate acestea, nativul Fecioară trebuie întrebat înainte de toate dacă își dorește să fie păstrător de secrete, căci s-ar putea să nu îi fie pe plac o astfel de situație.

Horoscopul încrederii și zodiile care pot ține un secret: Scorpion

Misterioși din fire, nativii Scorpion nu obișnuiesc să vorbească despre viața lor personală. Este destul de greu să pătrunzi în tainele acestuia, potrivit Garbo.

Un nativ Scorpion poate fi un excelent păstrător de secrete, dar atenție, poate fi periculos.

De ce? Pentru că nativul Scorpion este răzbunător, iar dacă l-ai dezamăgit sau, mai grav, încerci să îl abuzezi, va scoate la iveală orice arsenal deține pentru a te face să plătești.

Așadar, dacă i-ai împărtășit secrete, poți fi amenințat cu răspândirea lor atunci când i-ai făcut rău Scorpionului.

Nu degeaba personalitatea Scorpionilor este asemuită cu unele dintre cele mai periculoase ființe, veninoase și rezistente în condiții neprielnice.

Așadar, dacă te-ai decis să îi rămâi prieten de-a lungul vieții, îi poți împărtăși Scorpionului secretele tale, le va păstra cu siguranță. În sens contrar, mai bine te abții.

Horoscopul încrederii și zodiile care pot ține un secret: Vărsător

Nativii Vărsător pot fi cunoscuți fie ca fiind foarte comunicativi, fie ca oameni tăcuți. În general, aceștia pot povesti din experiențele sau cunoștințele pe care le-au dobândit de la alții, astfel că anumite informații pot ieși la iveală.

Dar, dacă i s-a spus în mod clar unui Vărsător că o anumită informație nu poate merge mai departe, aceștia pot păstra cu siguranță acel secret. Ba chiar se simt onorați că cineva a avut încredere în ei să își destăinuie cele mai ascunse gânduri.

Vor păstra secretul, DAR cu o singură condiție: ca acel secret să nu reprezinte un pericol pentru cineva sau chiar pentru persoana care îl ascunde. Dacă se întâmplă astfel, Vărsătorul va face tot ce îi stă în putință să prevină pericolul respectiv.

Horoscopul încrederii și zodiile care pot ține un secret: Pești

Nativii Pești se află undeva la zona de mijloc a încrederii, astfel că unii nativi pot fi păstrători înverșunați de secrete, pe când alții, în general din neatenție, pot scăpa informațiile respective.

Așadar, rămâne în dreptul nostru să cântărim în ce categorie se află nativul Pești căruia dorim să îi împărtășim gândurile noastre ascunse.

Dacă știm că vorbim cu un nativ atent la detalii, categoric și meticulos, atunci secretele noastre vor fi în siguranță. Dacă îl cunoaștem ca spunând multe, fără a cântări prea mult cuvintele, poate că este mai bine să ne abținem, chiar dacă ne este cel mai bun prieten.

Așadar, atunci când vrem să ne împărtășim secretele cu cineva, trebuie să ținem cont, dincolo de relația pe care o avem, dacă acela ar vrea să poarte o astfel de responsabilitate și dacă considerăm că are aptitudinile pentru a ține secretul departe de alte urechi.



Citeste si

Horoscop 23 martie 2024 23 mar. 2024, 04:00
Horoscop 27 aprilie 2024 27 apr. 2024, 04:00
Horoscop 06 mai 2024 06 mai 2024, 04:00
Horoscop 28 mai 2024 28 mai 2024, 04:00
Horoscop 18 aprilie 2024 18 apr. 2024, 04:00
Horoscop 09 iulie 2024 09 iul. 2024, 04:00
Horoscop 08 iulie 2024 08 iul. 2024, 04:00
Horoscop 07 iulie 2024 07 iul. 2024, 04:00
Horoscop 06 iulie 2024 06 iul. 2024, 04:00
Horoscop 05 iulie 2024 05 iul. 2024, 04:00
Horoscop 04 iulie 2024 04 iul. 2024, 04:00