Hackerii care au spart site-urile mai multor ministere nu vor bani. Ce urmaresc ei, de fapt
„Operation Romania” este numele cu care hackerii se laudă atunci când sparg site-urile mai multor ministere. Ei nu vor bani. Ce urmăresc, de fapt, tinerii care au pătat imaginea instituțiior publice.
Ce vor, de fapt, hackerii care au spart site-urile mai multor ministere
Luna trecută site-ul Ministerului Educaţiei a fost spart, iar hackerii au lăsat un mesaj instigator către elevi „Dragi elevi, nu vă mai bateţi capul cu şcoala”. Și site-ul Ministerului Dezvltării, ISU Buzău, dar și pagina Consiliului Județean Covasna au fost compromise de ei.
Joi, una dintre rețelele de hackeri care au pătat imaginea unor instituții de stat a fost destructurată de polițiști. Mascații au descins în șase locuințe din Buzău, Bacău și Bistrița Năsăud.
Hackerii fac parte dintr-o rețea cunoscută în mediul online sub numele de „Operation România”. Acum avem, în total, opt bănuiți care vor da explicații în fața procurorilor DIICOT.
„Sistemul de învățământ românesc este unul foarte prost, care nu te învață absolut nimic util, ci doar te îndoctrinează cu informații inutile. Pe cine putem da vina? Pe profesori? Nici vorbă, ei sunt mai proști decât elevii. Faptul că acceptă să lucreze pentru un salariu de … într-un mediu și mai de …. arată nivelul lor de inteligență, care nu este foarte ridicat.
Dragi elevi, nu vă mai bateți capul cu școala, e o pierdere de timp. ce te învață școală în 10 ani poți primi gratis pe youtube în 10 luni. Guvernul v-a făcut să credeți că dacă nu aveți studii superioare sunteți proști și veți avea salarii mici, dar sunteți și mai proști că îi credeți și îi ascultați”, este un mesaj postat de aceștia pe site-ul Ministerului Educației, luna trecută.
Tinerii nu vor bani sau să fure date personale, spun specialiștii, ci vor să fie auziți prin mesaje sociale, politice sau ideologice.
Citește și:
> Cum să te ferești de escrocherii de Black Friday. Trei pași pentru a nu cădea în plasa hackerilor
> Site-ul Ministerului Educației a fost spart de hackeri. Mesajul pe care l-au lăsat răufăcătorii
> Atac cibernetic fără precedent în România: hackerii au atacat Camera Deputaților
„Hacktivismul este motivat de obicei politic şi este folosit pentru a promova o cauză specifică la care atacatorii sau gruparea de atacatori aderează. Dacă cineva vrea ca un anumit site să nu fie disponibil şi vrea să fie acest lucru vizibil şi vrea să creeze un impact în soicetate atunci atacă un anumit site.
O motivare legată de o răzbunare, de convingeri politice sau de anumite ideologii. Nu ştim dacă un astfel de caz este hacktivism sau o distracţie a unor atacatori care vor să pună astfel de mesaje negative asupra unor instituţii publice din România”, a explicat Mihai Rotariu, DNSC, pentru Observator.
Totuși, acțiunea lor este periculoasă, căci, pe lângă mesaje, pot lansa viruși de tip DDos, care încetinesc sau blochează platformele online. Astfel, pot cere inclusiv bani în schimbul datelor furate.
Citește și:
> Românii, pregătiți pentru reducerile de Black Friday 2023. Când va fi ziua cu cele mai mari oferte
> Dinu Maxer, ținta hackerilor. Acestuia i s-au furat conturile de Instagram și Facebook
> Pagina de Facebook a unei mănăstiri sucevene, spartă de hackeri
„Să-şi fortifice siguranţa siteului, să aibă grijă ca de fiecare dată, periodic să îşi schimbe parolele de acces. Suntem tentaţi să plătim răscumpărarea cerută / este greşit. în primă fază trebuie să anunţăm autorităţile”, a transmis Liliana Ghiorghiu, Prevenția Criminalității.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.