Grupare de infractori care jefuiau turiști în Centrul Vechi al Bucureștiului, destructurată de Poliție

17 iun. 2024, 16:23
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share
Șase persoane reținute într-o schemă de jafuri vizând turiști în Centrul Vechi, cu un prejudiciu de 450.000 lei.

Șase persoane au fost reținute de autorități, dintre care patru au fost arestate preventiv, iar alte două plasate în arest la domiciliu, în urma unei anchete ce a dezvăluit o schemă de jefuire a turiștilor străini în Centrul Vechi al Capitalei. Conform Poliției Capitalei, gruparea infracțională viza cetățeni străini pe care îi atrăgeau în două baruri sub pretextul consumului de alcool. După ce victimele erau îmbătate, membrii grupării le furau telefoanele mobile și cardurile bancare.

Telefoanele erau deblocate folosind funcția de recunoaștere facială, iar apoi erau efectuate transferuri de bani sau plăți prin POS, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 450.000 lei. Într-un caz, infractorii au intrat în apartamentul unui turist, de unde au furat bijuterii, electronice și documente personale, iar ulterior l-au sechestrat pe acesta timp de cinci zile într-un club, sub pretextul recuperării bunurilor furate.

Victimele identificate până în prezent sunt doi britanici, un german și un american cu dublă cetățenie, belgiană și americană. Poliția continuă investigațiile pentru a determina întregul impact al activităților grupării și pentru a identifica posibile alte victime.



Citeste si