Fumatul ar putea fi interzis în mașină și în parcuri. În ce condiții
Fumatul în mașină, în prezența copiilor, și în parcuri ar putea fi interzis. Este vorba despre un proiect de lege dezbătut în Senat și care vine și cu alte propuneri împotriva fumatului. Schimbarea legii aduce și amenzi noi, totul după modelul țărilor europene, unde fumatul în spații publice este sancționat.
Fără ţigări în maşină şi în parcuri. În ce condiţii ar putea fi interzis fumatul în autoturisme şi în anumite locuri publice
Această modificare legislativă presupune mai multe schimbări în ceea ce privește fumatul în spațiile publice și nu numai. Cea mai importantă dintre ele este interzicerea fumatului în mașini, în cazul în care în autovehicul se află și copii.
În plus, ar putea fi interzis fumatul în parcuri, în apropierea spitalelor și a unităților sanitare, cât și a școlilor sau în apropierea stațiilor mijloacelor de transport în comun.
Mai mult, ar putea apărea și amenzi în cazul în care românii aruncă pe jos mucuri de țigară. Senatorii care au venit cu această propunere susțin că au adus ca exemplu țările din Europa, unde deja sunt aceste interdicții. Este vorba despre Franța, Marea Britanie, Italia, unde fumatul în mașini, dacă sunt și copii în interior, este interzis de mulți ani.
Citește și:
> Horoscopul Norocului: Zodiile care vor avea parte de noroc în toamna lui 2023
> Ce tradiție o enervează cel mai tare pe Dana Budeanu: „Bă, băiatule! Ce e asta?”
> Descoperă asemănări și deosebiri între țigaretele convenționale și cea mai recentă alternativă
Unde este interzis fumatul în România
„Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.
SPAȚIUL PUBLIC ÎNCHIS
Spațiul public este considerat orice spațiu accesibil publicului (de ex. din domeniul cultural-artistic, sănătate, învățământ, alimentație publică, cluburi, baruri, cafenele etc.) sau destinat utilizării colective (de ex. pentru activități comerciale, sportive, târguri, expoziții etc.), indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces.
Spațiul public închis reprezintă orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
Citește și:
> 7 aspecte medicale care îți pot crește șansele de supraviețuire într-un accident
> 4 cauze ale îngustării sau blocării arterelor
> Postul Paștelui 2023: Două dezlegări în cele 48 de zile de post. Sfaturile nutriționiștilor
Prin ”perete” se înțelege orice element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat) care limitează, separă sau izolează:
- încăperile unei clădiri/ construcții între ele (pereți interiori) sau de exterior (pereți exteriori) și care susțin planșeele, etajele și acoperișul, respectiv;
- anumite spații ale unui sistem tehnic între ele (pereți interiori) sau sistemul tehnic de spațiul înconjurător.
Având în vedere faptul că spațiile închise pot face parte dintr-o construcție sau dintr-un sistem tehnic (cort, pavilion, chioșc etc), definirea ”peretelui” trebuie să țină cont de ambele situații:
• ”Clădiri” sunt acele construcții pentru care Legea nr. 50/1991 prevede necesitatea obținerii unei autorizații de construire;
• ”Sisteme tehnice” sunt acele construcții sezoniere sau provizorii care nu necesită autorizație de construire ci doar aviz/ acord de amplasare, în cazul în care se realizează activități economice.
Citește și:
> De ce au lipsit părinții Otiliei Bilionera de la cununia ei civilă
> ÎPS Teodosie este împotrivă ca preoţii să îi împărtăşească pe fumători sau pe concubini
> Incendiu pornit de la o țigară, în Giurgiu. Cinci hectare de vegetație s-au făcut scrum
În aprecierea caracterului de închis/ deschis al unui spațiu, nu se va ține cont de:
• natura materialului din care sunt confecționați pereții sau tavanul/ plafonul/ acoperișul. Oricare ar fi materialul folosit la construcția pereților sau tavanului (zidărie, textil, lemn, folie plastic etc.) și oricare ar fi densitatea materialului (material perforat etc.), atât timp cât există un tavan și cel puțin 2 pereți, spațiul respectiv va fi considerat ”spațiu închis”;
• caracterul temporar sau permanent al pereților sau spațiului. Dacă un element de construcție îndeplinește funcția de ”perete” (limitează, separă sau izolează) și este vizibil, spațiul din care face parte va fi considerat ”spațiu închis” chiar dacă elementul respectiv se poate plia, ridica etc. adică este perete doar temporar.
Citește și:
> Legea anti-tutun pentru minori adoptată
> De ce din ce în ce mai mulți dintre cunoscuții noștri preferă tutunul încălzit
> Cine a fost primul fumător din Europa. A fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru viciul său
Spațiile care au închideri laterale sau/ și acoperiș retractabile adică structuri care se pot plia, ridica, deschide, deplasa, porni etc. astfel încât să formeze temporar pereți/ acoperiș, vor fi considerate:
• spații deschise atunci când structura este complet pliată/ ridicată etc. astfel încât peretele/ acoperișul nu este deloc vizibil;
• spații închise atunci când structura este deschisă/ coborâtă.
SPAȚIUL ÎNCHIS DE LA LOCUL DE MUNCĂ
Locul de muncă reprezintă locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii și/sau unității, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii și/sau unității la care lucrătorul are acces în cadrul desfășurării activității.
În cazul în care într-o zonă a unui spațiu pentru locuit se desfășoară activitate economică, atunci respectiva zonă devine loc de muncă iar fumatul este interzis.
Citește și:
> Două dintre lucrurile pe care le apreciază utilizatorii de tutun încălzit
> Socializarea a intrat în era tutunului încălzit
> Inspecția Muncii a început verificările la toate benzinăriile din București
NU SE VA MAI FUMA ÎN:
• spațiile închise din toate locurile de muncă:
- halele industriale, spațiile de depozitare, birourile și camerele, sălile de ședință, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise etc.;
- instituțiile publice centrale și locale;
- unități comerciale: magazine, expoziții/ târguri în spațiu închis, centre comerciale, piețe închise etc.;
- restaurante, baruri, cafenele, terase închise, unități de cazare, cluburi - inclusiv cele cu acces restricționat, cazinouri, săli polivalente etc.;
- unități cultural-artistice, sportive, recreative;
• toate mijloacele de transport în comun (unde nu se va mai putea folosi nici țigareta electronică), autogări, gări, aeroporturi, peroane și refugii închise, taxiuri, mașina de serviciu, ambulanță, inclusiv în cabina șoferului, vatmanului, mecanicului de tren etc;
Citește și:
> Beneficiază de cele mai bune tratamente dentare în cadrul unei clinici stomatologice premium
> Bucură-te în fiecare zi de sunetul valurilor și de briza mării
> Cazinourile online și abordarea responsabilă: cum să te distrezi fără riscuri nepotrivite
• toate spațiile din unitățile de învățământ, medico-sanitare și de protecție a copilului, inclusiv în curtea unităților;
• locurile de joacă pentru copii, indiferent dacă sunt amplasate în interior sau exterior;
• spațiile comune din clădirile de locuințe: holuri, lift etc.
Locurile unde se mai poate fuma
• Spațiile publice în aer liber sau spațiile de la locul de muncă:
- fără acoperiș sau cu acoperiș și cu mai puțin de doi pereți: curte, balcoane deschise, terase deschise, chioșcuri deschise etc.;
- delimitate de parapete ori paravane de delimitare, gărdulețe de delimitare, jardiniere, umbrele sau orice alt tip de mobilier stradal;
- care au închideri laterale sau/ și acoperiș retractabile ce formează temporar pereți ori acoperiș, dar doar atunci când structura de închidere este complet închisă/ strânsă astfel încât peretele ori acoperișul nu este vizibil: terasele, pavilioanele, chioșcurile când au jaluzelele, ușile pliabile, elementele demontabile etc. pliate/ închise în totalitate astfel încât spațiul devine deschis;
Citește și:
> Top 5 preparate pe care trebuie să le încerci din meniul restaurantului Qzeen
> 3 proiecte DYI pentru care nu ai nevoie de materiale costisitoare
> Black Friday la SMART TabbyBoo: Cele mai tari reduceri pentru copii!
• Peroane, refugii, stații ale mijloacelor de transport în comun dacă sunt deschise sau au acoperiș și doar un perete;
• Parcuri, în afara locurilor de joacă pentru copii;
• Locuință, inclusiv orice spațiu închis în care nu se desfășoară activitate economică (nu este loc de muncă);
• Alte spații unde se desfășoară evenimente personale precum corturile, terasele, pavilioanele, dar care nu sunt loc de muncă (nu se desfășoară activitate economică). - gov.ro.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.