Dem Rădulescu, un actor de neînlocuit. De ce i se spunea Bibanu': „Porecla s-a prins de mine”

Dem Rădulescu a fost un actor pe care nimeni nu l-a putut compara și care nu a putut fi înlocuit. A văzut lumina zilei pe 21 septembrie 1931 și și-a petrecut sfârşitul copilăriei în plin Război Mondial, iar amintirile acelea l-au bântuit până în momentul în care și-a dat ultima suflare. A vorbit de multe ori despre imaginile care l-au măcinat, despre oamenii care le cereau ajutorul și pentru care nu avea idee ce ar putea face.

Dem Rădulescu, un actor de neînlocuit

Dem Rădulescu  a fost un actor de comedie român de teatru, film și televiziune, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. S-a născut la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori. Pe lângă faptul că a fost un copil marcat de război, a fost și unul foarte sărac și își amintea mereu cum avea voie să mănânce doar un borcan de vinete împănate şi o pâine.

A fost de mic pasionat de teatru și fascinat că oamenii râdeau la glumele sale, dar până a ajunge să fie actorul de geniu apreciat de o țară întreagă, a făcut sport de performanță. Mai exact, a făcut box, un sport despre care a spus că i-a dat un curaj ieșit din comun, în lipsa căruia nu s-ar fi descurcat în multe dintre situațiile prin care a trecut

 „În viaţă eu am fost cel care a lovit primul, nu am aşteptat niciodată lovitura. Curajul la box ţine de cele câteva secunde de dinaintea intrării în ring“, spunea Dem Rădulescu, într-un interviu pentru revista „Cinema“, în 1975.

Faptul că a fost un copil sărac l-a determinat să ducă mereu o viață modestă și deși era pe culmile succesului și își permitea multe, nu făcea risipă de bani. Apropiații au spus mereu despre el că era un om simplu pe care toți îl îndrăgeau pentru felul lui de a fi. Lumea teatrului a fost o atracție pentru marele actor, încă de pe vremea când era doar un copil. Cu toate acestea, mama sa nu îi permitea să meargă la spectacolele marelui Tănase, din cauza faptului că era mult prea mic pentru a înțelege și pentru a putea privi piesele respective. A văzut, însă, primul spectacol din viaţa lui, “Gioconda iubeşte”, cu Maria Tănase, în anul 1943.

„Eram trei fraţi, eu eram cel mai mic. Tata era negustor. Era o atmosferă plăcută în familie. Tata avea umor. Avea el o vorbă:«Să nu sari când sună la uşă!». Adică să-ţi vezi de treaba ta în viaţă. Cât despre mama… Chiar nu ştiu ce să zic. Mama e un lucru sfânt, e legătura cu viaţa“, spunea Dem Rădulescu în emisiunea transmisă de TVR în 1998.

Sursa foto (c): TVR/YouTube

„Încă de la grădiniţă îmi dădeam seama că amuz lumea. Am simţit o atracţie pentru scenă dintotdeauna“, povestea Dem, la emisiunea „Profesioniştii“.

A urmat studiile la Facultatea de Teatru, pe care a absolvit-o în anul 1954, ca şef de promoţie, fiind mai apoi repartizat la la Teatrul Naţional din Bucureşti, sub coordonarea marelui regizor Sică Alexandrescu pe care l-a privit ca pe un tată, iar proma piesă în care a jucat s-a numit „Mielul turbat“, scrisă de Aurel Baranga. A fost căsătorit cu Paula Rădulescu, o mare actriță și balerină la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, urmând ca după separarea de aceasta să se însoare cu actrița Adriana Șchiopu, fosta sa studentă de la I.A.T.C., căreia i-a dăruit un copil.

„Secretul cifrului” (1959), „Pe litoral mi-a rămas inima” (1961), „Un surâs în plină vară” (1963) – rolul Petrică, „Vacanță la mare” (1963), „Dragoste la zero grade” (1964), „Neamul Șoimăreștilor” (1965) – personajul Lie, „La porțile pământului” (1966), „Șapte băieți și o ștrengăriță” (1967) – rolul colonelul von Schlering, „Vin cicliștii” (1968) – personajul Mișu, producţia TV „Antinevralgicul” (1970), excepţionala serie B.D., cu rolul Gogu Steriade – „Brigada Diverse intră în acțiune” (1970), „Brigada Diverse în alertă !” (1971) şi „B.D. la munte și la mare” (1971) -, „Astă seară dansăm în familie” (1972) – rolul Temistocle, seriile pentru copii în care a fost vocea motanului Dănilă – „Veronica” (1972) şi „Veronica se întoarce” (1973) -, porducţia Tv „Originea și evoluția vehiculelor” (1973). De asemenea, Dem Rădulescu a fost remarcabil în „Explozia” (1973) – în rolul Neagu, „Comedie fantastică” (1975) – presonajul Extraterestrul, „Serenadă pentru etajul XII” (1976), „Tufă de Veneția” (1976), „Eu, tu, și… Ovidiu” (1978) – Tov. Ionescu, „Maria Mirabela” (1981) – voce, „Saltimbancii” (1981) – Cezar Siboli, „Grăbește-te încet” (1981), „Destine romantice” (1981), „O scrisoare pierdută” (spectacol TV, 1982) – Tache Farfuridi, „Sfântul Mitică Blajinu (1982) (TV) – Gheorghe Mitrofan, „Secretul lui Bachus” (1984), „Coana Chirița” (1986), „Chirița la Iași” (1987), „Primăvara bobocilor” (1987), „Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor (1987) – Mischellieu (voce), „Secretul armei secrete” (1988) – Marele Sfetnic, „Harababura” (1990), „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), „Politică înaltă (1996) (TV) şi „Atmosfera încărcată” (1996)”, sunt o parte dintre filmele şi producţiile TV în care a apărut Dem Rădulescu.

„Cariera s-a construit cu sănătatea şi cu viaţa mea. Joc teatru din dragoste. Pentru plăcerea mea“, spunea Dem Rădulescu, în 1998. Această „plăcere“, „pasiune“ în alte interviuri, este localizată invariabil de către fostul actor în anii studenţiei sale. „Mâncam literalmente cartea. Ca student, am fost adesea împrumutat la clasele paralele de regie, la maestrul Şahighian căruia îi păstrez o adâncă afecţiune sau la clasele de actorie conduse de Moni Ghelerter sau de Irina Răchiţeanu Şirianu. Trei ani am fost bursier republican“, declarar actorul pentru revista „Cinema“, în 1975.

În studenție, marele actor a fost poreclit Bibanu’ și chiar el a fost cel care a declarat cum s-a ales cu această poreclă, care nu i-a plăcut deloc și care l-a urmărit toată viața.

„Tata era negustor de peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii Bibanu. După aia mi-au zis „Fratele lu Bibanu'”, pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine „Mă, Bibanule!”. Şi Bibanu am rămas”, spunea actorul la vremea aceea, conform libertatea.ro.

Sursa foto (c): TVR/YouTube

Motto: ”O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul celulei. Buna dispoziţie, se ştie, dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea. (…) Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Şi câte situaţii de comedie adevărată există în viaţă! Suntem clovni într-un mare circ” – Dem Rădulescu

Dem Rădulescu s-a stins din viață la 17 septembrie 2000, după ce a suferit un infarct și a fost înmormântat în cimiturul Bellu din Capitală. În 2016, de Ziua Mondială a Teatrului, a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului și Placheta Orașului București și titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.