Cutremur de magnitudine 6 resimțit în Tokyo, fără alertă de tsunami

04 apr. 2024, 09:57
Belish/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share
Cutremur de 6 grade în Japonia, resimțit în Tokyo, fără alertă de tsunami sau pagube majore raportate imediat.

Un cutremur cu magnitudinea 6 a avut loc joi în estul arhipelagului japonez, fiind resimțit puternic chiar și în capitala Tokyo. Conform US Geological Survey, epicentrul seismului a fost localizat în apele Japoniei, la aproximativ 80 de kilometri de Minamisōma, în prefectura Fukushima. Seismul a fost înregistrat la ora locală 12.16, succedând un alt cutremur mai mic, cu magnitudinea 4,4, care s-a produs cu o oră înainte.

Agenția meteo japoneză a confirmat că nu a fost necesară emiterea unei alerte de tsunami în urma cutremurului. Deși a fost puternic resimțit, presa locală nu a raportat victime sau pagube materiale semnificative imediat după eveniment.

Acest cutremur vine la doar o zi după un alt seism violent care a avut loc în apropiere de Taiwan, soldat cu moartea a nouă persoane și rănirea a peste 1.000, provocând de asemenea pagube materiale importante.



Citeste si