ANM: Cod portocaliu și cod galben de fenomene extreme. În ce zone vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări cod portocaliu și cod galben de fenomene extreme. Se pare că vremea devine din ce în ce mai instabilă în România. Potrivit meteorologilor, se așteaptă vijelii periculoase, căderi de grindină și ploi torențiale.
Avertizări meteo în mai toată România
ANM a emis o avertizarea cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, care este valabilă din 7 iulie, ora 14.00 până pe 8 iulie, ora 06.00. Se așteaptă ploi torenţiale şi vijelii în sudul şi sud-estul Transilvaniei şi local în Muntenia, până sâmbătă dimineaţă.
”În sudul şi sud-estul Transilvaniei şi local în Muntenia vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi izolat peste 50-60 l/mp”, conform ANM.
O altă avertizare emisă de meteorologi este cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pentru perioada 7 iulie, ora 12.00 – 8 iulie, ora 10.00.
”În Transilvania, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55-65 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp”, precizează meteorologii.
Totodată, potrivit ANM, se va menține disconfortul termic în Muntenia şi Oltenia, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va trece de pragul de 80 de unităţi.
Citește și:
> Avertizare ANM: Fenomene extreme lovesc România - ce trebuie să știi
> Prognoza ANM 12 - 25 iunie: sunt așteptate fenomene meteo extreme
Un nou val de caniculă în România
"În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaje", se arată în avertizarea meteo de la ANM.
Spre finalul săptămânii, specialiștii transmit că vom avea parte de ploi torențiale și furtuni în mare parte a zonelor din țară, dar ne vom bucura și de o răcire a vremii.
Dacă vineri mercurul din termometre va depăși 30 de grade Celsius în sudul țării, sâmbătă temperaturile vor fi ceva mai răcoroase în majoritatea regiunilor, cu temperaturi cuprinse între 23 și 29 de grade.
„Vineri și sâmbătă instabilitatea va fi accentuată. Deci, avem un cumul de fenomene severe în aceste zile pentru că, pe lângă instabilitatea atmosferică ce se menține accentuată, vorbim și despre temperaturi foarte ridicate, din partea de sud est a teritoriului. Așteptăm o schimbare în aspectul vremii și pe partea de sud-est a țării, instabilitatea s-ar putea să înceapă de mâine seară, deci după aceste temperaturi foarte ridicate. Sigur că schimbarea de masă de aer se va concretiza prin manifestări severe. Pe lângă aversele torențiale, de așteptat intensificări ale vântului, vijelii, căderi de grindină”, a declarat Florinela Georgescu, meteorolog.
Temperaturile scăzute vor persista doar câteva zile, fiind urmate de un nou val de caniculă săptămâna viitoare.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.