Trafic restricționat marți, în Capitală, din cauza protestului sindicaliștilor din Educație
Brigada Rutieră anunță că mai multe restricții de circulație vor fi aplicate marți, în Capitală, din cauza unui nou protest organizat de sindicaliștii din Educație.
Restricții de circulație din cauza protestelor
Sindicaliștii din Educație își vor da întâlnire în Piaţa Victoriei, după care se vor îndrepta spre Palatul Cotroceni. Brigada Rutieră transmite că marți, 30 mai, între orele 11.00-16.00, va avea loc o adunare publică după următorul program:
- între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei
- între orele 12.00 – 13.00, adunare publică în Piaţa Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara
- între orele 13.00 – 15.00, deplasarea participanţilor pe traseul Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Ştirbei Vodă – Spl. Independenţei – Pod Grozăveşti – stânga Şos. Grozăveşti – Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare – punct final Statuia Leu
- între orele 15.00 – 15.30, adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu. - între orele 15.30 – 16.00, defluirea totală a participanţilor.
Prin urmare, începând cu ora 10.00, traficul rutier din Piaţa Victoriei se va „resistematiza” pe 2 benzi pe sens în faţa Guvernului, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu şi se va restricţiona traficul gradual pentru staţionarea autocarelor pe Şos. Kiseleff, benzile I, III şi IV, pe segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, fără afectarea intersecţiilor. Banda II de circulaţie pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenţie.
Citește și:
> Restricţii de circulaţie pe Centura Bucureşti. Lucrări în nopţile de marţi şi miercuri
> Restricții de circulație până în aprilie în București. Zonele în care traficul va fi afectat
> Restricții de circulație pe mai multe străzi din Bucureşti, între 3 şi 13 martie
„După debarcarea participanţilor, sub îndrumarea poliţiştilor rutieri, autocarele vor fi direcţionate pentru a fi parcate pe Splaiul Independenţei, segmentul cuprins între Pod Grozăveşti şi Pod Cotroceni, sensul către Pod. Cotroceni, benzile I şi II de circulaţie. În funcţie de numărul participanţilor, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricţionare a traficul rutier în dinamică astfel încât fluenţa şi siguranţa participanţilor la traficul rutier să nu fie afectată”, transmite Brigada Rutieră.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.