Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, va fi adusă în România. Unde va putea fi venerată de credincioși
Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, va fi adusă în premieră în România. Aceasta se află, din anul 1435, la Bologna, loc pe care nu l-a părăsit niciodată până acum. Iată unde va putea fi venerată de credincioși.
Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, va fi adusă în România
Conform Arhieparhiei Greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș, Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, va putea fi venerată de credincioși în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj în cursul zilei de luni, 24 iulie 2023, între orele 18.00 - 20.30.
Cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, va fi oficiată Sfânta Liturghie și Vecernia, urmată de un moment de rugăciune la relicva Sfintei Ana.
Relicva Sfintei Ana se află, din 1435, la Bologna (Italia, loc pe care nu l-a părăsit niciodată până acum. Așadar, Blajul este primul loc din România în care poate fi venerată de credincioși.
Sosirea relicvei Sfântei Ana din Blaj coincide și cu pomenirea „Adormirii Sfintei Ana, mama Maicii Domnului”. Cea din urmă este marcată în calendarul bisericesc în data de 25 iulie, cât și cu Ziua Mondială a Bunicilor, care va fi sărbătorită duminică, 23 iulie, având tema „Milostivirea Lui rămâne din neam în neam”.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.