Prognoza meteo ANM pentru 8 mai - 5 iunie: nou val de frig cu ploi și vânt intens

05 mai 2023, 09:35
Foto: LCV/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza pentru următoarele două săptămâni, perioada 8 mai - 5 iunie, iar veștile nu sunt prea bune, căci vremea caldă se lasă în continuare așteptată. Temperaturile vor fi ușor mai scăzute comparativ cu cele normale sau normale, apoi se va încălzi. În prima săptămâna din iunie, va ploua mult în partea de sud a țării. 

ANM: Prognoza meteo pentru 8 mai - 5 iunie

Va fi vreme rece cu ploi în mare parte din țară. Pe parcursul săptămânii viitoare, vremea va fi răcoroasă în majoritatea zonelor teritoriului. Vor fi perioade cu averse aproape în toate regiunile, mai însemnate cantitativ în vestul, sud - vestul și centrul țării.

Vântul va sufla cu unele intensificări în sud, sud-vest, dar și la munte. În zonele montane, la altitudini mai mari de 1.600 de metri, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 0 și 10 grade Celsius. Cele mai scăzute valori vor fi în estul Transilvaniei, în regiunile de munte și în sud-est. O posibilă încălzire s-ar putea înregistra din data de 22 mai. 

Prognoza meteo ANM săptămâna 8 - 15 mai

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, sudvestice și local în cele centrale, dar și deficitar în nord-estul extrem al țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo ANM săptămâna 15 - 22 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în extremitatea de nord-vest a țării, iar în rest se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo ANM săptămâna 22 - 29 mai

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Prognoza meteo ANM săptămâna 29 mai - 5 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în regiunile nordice și nord-estice, dar și local excedentare în extremitatea de sud a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.



Citeste si