Lavinia Pîrva, dezvăluiri despre rolul de mămică. Soția lui Ștefan Bănică Jr. nu și-a dorit bonă pentru micuțul Alexandru

11 iun. 2023, 10:51
Foto: Lavinia Pîrva/Instagram
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Lavinia Pîrva este o mamă dedicată și, oricât de multe responsabilități ar avea, ea încearcă mereu să petreacă cât mai mult timp cu Alexandru, fiul ei și al lui Ștefan Bănică Jr. De ce nu a vrut vedeta să aibă parte de ajutorul unei bone?

Lavinia Pîrva este o mamă dedicată și își dorește să petreacă cât mai mult timp cu fiul ei, Alexandru. Bruneta este dispusă să facă orice sacrificiu pentru a fi cât mai mult lângă micuț, iar pentru asta are mare grijă la felul în care își organizează viața profesională.

Mai mult, Lavinia Pîrva refuză ajutorul unei bone și are încredere în mama sa, care o ajută cu cel mic, ori de câte ori este nevoie.

"Nu vreau să fiu lipsită de modestie, dar mă descurc. Și mă descurc foarte bine. Mai ales că acum am început un proiect nou, am făcut un album întreg pe care urmează să-l lansez”, a spus Lavinia Pîrva, pentru unica.ro.

Vedeta are multe proiecte pentru această vară, ceea ce înseamnă că va lipsi destul de mult de acasă. Cu toate acestea, ea preferă să se întoarcă seara acasă, oricât de lung ar fi drumul, doar pentru a fi împreună cu fiul ei.

„În general mă întorc cât pot de repede, indiferent dacă dorm sau nu dorm. Fac așa un sacrificiu pentru că îmi este foarte greu să stau departe de el mult timp. Cumva m-am obișnuit așa, am fost tot timpul lângă el. Nu-mi place să lipsesc mult de lângă el. Dar să știi că s-a obișnuit și el. Știe că mami merge la serviciu, tati merge la serviciu. Este mama mea care ne mai ajută. A venit aici, dar face naveta Timișoara – București. Acum deja Alexandru este mare așa că, ușor-ușor, ne vom descurca singurei”, a mai zis ea pentru sursa citată.

Citește continuarea pe Kudika.ro.




Citeste si