FMI vine în România, la finalul lunii ianuarie. Care este scopul vizitei
Reprezentanții Fondului Monetar Internațional vor efectua o vizită la București, la finalul lunii ianuarie.
FMI, în vizită la București
Reprezentanții Fondului Monetar Internațional efectuează o vizită la București, la finalul lunii ianuarie. Scopul acestora este o analiză a evoluțiilor economice și financiare.
Recent, Fondul a revizuit în scădere estimarea sa cu privire la creșterea economică a României din anul 2024 la numai 2,2% din PIB, faţă de 3,4% cât a pus Guvernul în buget.
Timp de trei zile, specialiștii Fondului vor purta discuții cu cei din România și vor analiza evoluția economiei românești în anul 2023, dar și perspectivele pentru anul în curs.
"Echipa Fondului va analiza evoluţiile economice şi financiare recente şi va actualiza perspectivele macroeconomice", spun reprezentanţii FMI.
De asemenea, reprezentanții FMI vor analiza și felul în care a performat economia României în 2023, măsurile luate de Guvern şi cum au fost implementate acestea, care sunt efectele pe care le-au produs în economie.
Citește și:
> Kristalina Georgieva, susținută pentru un nou mandat la FMI
> FMI recomandă noi taxe, pe lângă măsurile fiscale deja adoptate
> Alerta WEF privind datoria mondială și riscul de stagflație
Totodată, se va realiza și o analiză a perspectivei evoluției economiei din România în anul 2024. Precedenta misiune a Fondului Monetar Internațional în România s-a desfășurat în octombrie 2023.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.