„După mine, potopul!” Jale în urma românilor care au plecat din țară după sărbători: vama Nădlac, invadată de gunoaie
Vacanța românilor care muncesc în străinătate s-a terminat, așa că majoritatea au plecat în aceste zile din România, după ce au petrecut sărbătorile de iarnă alături de cei dragi. Însă la plecare au lăsat în urma lor tone de gunoaie la voia întâmplării, pe drumul ce duce către vama Nădlac 2, dar și pe marginea autostrăzii.
Au plecat înapoi în ţările civilizate, dar au lăsat în ţara lor gunoiul, peste tot. Resturi de mâncare, hârtii, peturi de apă, bere sau suc au fost abandonate de şoferi, fie pe câmp, fie pe marginea autostrăzii A1, către Nădlac 2.
„Am văzut, se vede...e practic la noi în România...Omul când vine de afară uită că amenzile la noi nu mai sunt. Afară sunt. Cred că vorbim de ordinul de la sute de euro în sus”, a spus un șofer pentru Observator.
„Depinde de cei 7 ani de acasă. Din punctul meu de vedere, dacă învăţăm şi avem de învăţat încă, vom reuşi să ne păstrăm şi noi ordine, cum reuşim să păstrăm şi în afara graniţei”, a declarat un alt șofer.
Administratorii șoselelor au strâns deșeurile. La final, au încărcat gunoiul în remorci și au tras linie: 45 de saci plini de gunoaie doar de pe DN7.
Citește și:
> Jador este din nou un bărbat singur. Primele declarații despre separarea de Hoder
> Jador a tras un semnal de alarmă. Ce a declarat despre sistemul educațional din România
> Nea Mărin și-a depus dosarul de pensionare. Care este stilul lui de viață
„Traficul mai mare a fost pe Austostrada A1, de unde s-au adunat 450 de saci în trei zile, între sărbători, iar ieri au fost strânşi peste 350 de saci într-o singură zi”, Alina Sabou, DRPD Timișoara.
Petru aceste deșeuri aruncate de conducătorii auto direct de pe geamul mașinii, administratorul drumurilor plătește zeci de mii de lei către firma de salubrizare.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.